Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru din 2005 au fost publicate, în fine, în Monitorul Oficial de joi, 17 februarie, iar în prezent, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor aşteaptă să intre în posesia documentului. Reprezentanţii unităţilor farmaceutice şi ai celor sanitare pot de acum să se prezinte la sediul CAS Bihor pentru încheierea contractelor de furnizări servicii. Pentru aceasta, trebuie să depună cererile însoţite de documentele prevăzute de actele normative în vigoare necesare încheierii şi negocierii contractelor de furnizare de servicii medicale, medicamente în tratamentul ambulatoriu şi de dispozitive medicale, până la anumite termene limită. Pentru farmacii, termenul limită este 22 februarie, pentru asistenţa spitalicească şi asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească - 23 februarie, pentru asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice şi paraclinice şi pentru serviciile de recuperare a sănătăţii - 24 februarie. Pentru dispozitivele medicale şi serviciile de îngrijire la domiciliu, dcoumentele pot fi depuse până în 25 februarie, iar pentru asistenţa medicală primară şi cea stomatologică termenul limită este 28 februarie. Biroul de presă al CAS a transmis că, în data de 28 februarie 2005, contractele cu furnizorii de servicii medicale vor fi încheiate cu CAS Bihor, iar de la 1 martie se vor cunoaşte exact unităţile sanitare şi cele farmaceutice care au încheiat contracte cu CAS, la care se pot adresa asiguraţii pentru a beneficia de asistenţă medicală la tarife reduse (unele dintre servicii fiind decontate de CAS).