România începe deja pregătirile pentru organizarea programului național de vaccinare anti-Covid-19. La recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății, programul se va desfășura în etape, în funcție de tipul și disponibilitatea unuia sau mai multor vaccinuri.

Astfel, în prima etapă se va include vaccinarea personalul medical și auxiliar din unitățile medicale publice și private, a personalului care deservește activitățile esențiale din infrastructura critică, a personalului din unitățile medicale ale ministerelor cu rețea sanitară proprie, a personalului din instituțiile aflate în subordinea ministerelor de resort, a persoanelor peste 18 ani vulnerabile (vârstnici peste 65 de ani și cei cu boli cronice), iar în etapa finală, populația generală.

„Precizăm că în România, similar activităților desfășurate prin Programul Național de Vaccinare, nu se are în vedere introducerea obligativității vaccinării împotriva SARS-CoV-2, participarea la campania de vaccinare urmând a fi voluntară.

În vederea optimizării programului de vaccinare, Ministerul Sănătății a solicitat Direcției de Sănătate Publică Bihor ca, până în 16 noiembrie, să inventarieze personalul medical și auxiliar de la nivelul întregului județ”, se afirmă într-un comunicat al Cancelariei Prefectului Județului Bihor.