Dozele de vaccin antigripal şi-au refăcut apariţia pe rafturile unor farmacii orădene. După o pauză de câteva săptămâni, o parte dintre unităţi au reuşit să-şi completeze stocurile, furnizorii onorându-le comenzile de vaccinuri antigripale, dar în cantităţi mici. În schimb, o bună parte din farmaciile orădene nu mai au vaccinuri antigripale de săptămâni în şir. Acestea nu sunt însă la mare căutare, ca în sezonul friguros precedent, pe fondul isteriei create de gripa aviară, sau ca la începutul actualului sezon friguros. În schimb, tot mai căutate sunt, potrivit farmaciştilor, produsele naturale, pe bază de extracte de plante sau homeopate, care duc la o creştere a imunităţii organismului. Perioada optimă pentru imunizare este luna octombrie. Întrucât, însă, specialiştii epidemiologi se aşteaptă la un vârf al afecţiunilor respiratorii în prima lună a anului, bihorenii care doresc să se imunizeze mai au la dispoziţie doar foarte puţin timp pentru aceasta, având în vedere că vaccinul antigripal îşi face efectul după două săptămâni de la administrare.