Pentru protejarea populaţiei în perioada caniculei Ministerul Sănătăţii a instituit măsuri de urgenţă, care privesc implicarea personalului serviciilor de ambulanţă din ţară. Ministerul a aprobat, totodată, în cursul zilei de joi, şi alocarea unor fonduri, în valoare totală de 50 de miliarde de lei, pentru toate judeţele din ţară, în vederea achiziţionării de medicamente, necesare în această perioadă. În ultimele zile, au fost înregistrate temperaturi ridicate pe întreg teritoriul ţării, iar în perioada următoare, prognozele indică o situaţie similară. Ca atare, cele 50 de miliarde de lei, aprobate de Ministerul Sănătăţii şi alocate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, vor fi destinate suplimentării bugetului serviciilor de ambulanţă pentru achiziţionarea de soluţii perfuzabile (calciu lactic, magneziu, glucoză, vitamine, hidroelectrolitice, hipotensoare etc.). Aşa cum a precizat dr. Tiberiu Bondar, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, banii nu au fost deocamdată repartizaţi pe judeţe. Membrii Comisiei de Urgenţă din cadrul Ministerului, întruniţi joi, la Bucureşti, au discutat despre criteriile pe baza cărora vor fi alocate fondurile, respectiv în funcţie de numărul de medici şi de cel al solicitărilor. "Deocamdată, în stocul instituţiei noastre, există suficiente resurse, astfel încât să facem faţă cu bine intervenţiilor. Stocul, însă, se micşorează. În momentul în care banii ne vor fi viraţi, desigur, vom putea achiziţiona alte medicamente", a precizat dr. Tiberiu Bondar. Tot pentru protejarea populaţiei, în perioada verii, MS a mai dispus suplimentarea turelor cu medici, asistenţi medicali şi ambulanţieri. În Oradea, aşa cum ne-a informat dr. Tiberiu Bondar, nu este necesară, deocamdată, aplicarea acestei măsuri. "Însă, dacă va fi cazul şi numărul solicitărilor va creşte, vom aplica, desigur, aceeaşi măsură şi în Bihor", a mai spus directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.