Varicele se pot trata şi cu argilă
Este nevoie de o pungă cu argilă medicală, din magazinele Plafar, care se varsă într-un vas cu gura largă şi se acoperă cu apă. Se amestecă până la obţinerea unei paste omogene, moi, care se aplică pe zona afectată de varice. Este bine ca stratul de argilă să nu depăşească 1,5 cm grosime şi să acopere bine regiunea afectată. Picioarele se bandajează cu o faşă de pînză.
Cataplasma se păstrează timp de o oră, apoi se spală gamba piciorului (unde apar de regulă varicele), aplicând o altă cataplasmă după câteva ore. Dacă apare senzaţia de frig sau de durere, se va îndepărta imediat. De asemenea, dacă argila se usucă, este recomandat să se aplice rapid altă cataplasmă, iar rămăşiţele uscate să se îndepărteze cu apă. Este important de reţinut că, pentru a potenţa efectul argilei, foarte bun este şi un tratament dezintoxicant, care să conţină suc de lămâie şi o alimentaţie bogată în fructe şi legume. În stadiul iniţial al curei se poate manifesta o aparentă agravare a afecţiunii, care nu trebuie însă să sperie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.