Veste îmbucurătoare: tuberculoza este în scădere
Vineri s-a celebrat Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, zi în care omenirea îşi îndreaptă atenţia asupra miilor de oameni cărora această boală le-a schimbat viaţa. Vestea bună pe care bihorenii o pot afla cu ocazia acestei zile este că din 2007 încoace, numărul cazurilor de tuberculoză a scăzut încontinuu.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor a decis să facă cunoscută în Bihor această zi prin intermediul unei conferinţe de presă, organizată la sediul instituţiei. „Sloganul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei din acest an este „În secolul XXI, nimeni nu trebuie să mai moară de TB!", un slogan pe care putem să îl transformăm în realitate", a spus directorul DSP Bihor, Marius Pârcioagă.
În Bihor, mai bine ca în România
Vestea îmbucurătoare este că numărul de cazuri înregistrate în judeţ este în scădere, iar media acestora este mai mică decât cea înregistrată la nivel naţional. „Vârful acestei boli a fost atins în 2007 când au existat 140 de cazuri la o sută de mii de locuitori. După acea dată, incidenţa bolii a avut un trend descendent în toată ţara. În Bihor, numărul de cazuri a scăzut de la 402 în 2010 la 360 în 2011. Şi numărul de cazuri noi depistate a scăzut de la 348 anul trecut la 310 în 2011. În plus, din 2004 incidenţa tuberculozei la copii (cel mai fidel indicator al incidenţei bolii) în judeţul Bihor se află sub media naţională pe ţară. Dacă la nivel naţional incidenţa tuberculozei la copii este de 23,8 la o sută de mii, în Bihor aceasta este de 18 la o sută de mii de copii. Aceste rezultate sunt datorate în primul rând muncii medicilor pneumologi, capitol la care Bihorul stă bine comparativ cu alte judeţe, dar şi celor care se ocupă de informarea şi depistarea rapidă a acestor cazuri în zonele cu risc, cum sunt coloniile de romi şi şcolile ajutătoare", a explicat Marlene Crişan, şefa colectivului de specialişti de la DSP. Cazurile de tuberculoză din judeţul Bihor nu sunt concentrate într-o anumită zonă, ci apar disparat. Anul trecut s-a înregistrat o incidenţă a bolii de 73,54% în Aleşd, iar acum doi ani incidenţa maximă s-a înregistrat la Beiuş.
Există aparatură performantă
„Anul trecut într-un liceu din Bratca am depistat o fată de 17 ani cu tuberculoză şi am testat 400 de copii din acea zonă. Partea bună este că prin intermediul unor proiecte prin fondul global am reuşit să ne dotăm cu aparatură în aşa fel încât să ne descurcăm bine în aceste situaţii. De obicei, tratarea tuberculozei se întinde pe parcursul a şase luni, costurile fiind de 100 de euro pe lună, bani acoperiţi prin intermediul unui program naţional derulat de Ministerul Sănătăţii", a spus doctoriţa Marlene Crişan. Tuberculoza este cauzată de bacteria numita „Mycobacterium tuberculosis". Ea afectează de obicei plămânii, dar şi alte părţi ale organismului, mai ales sistemul osos şi creierul. Există o mare diferenţă între infecţie şi boală. Persoanele care sunt doar infectate nu se sunt bolnave şi nu au simptome. Infecţia se poate prelungi toată viaţa, fără ca boala să se declanşeze. Tuberculoza se transmite prin aer. Când o persoană bolnavă tuşeşte sau strănută, microbii se răspândesc în aer. Perioada de incubaţie este de 4-12 săptămâni, dar infecţia poate să persiste luni sau ani, înaintea apariţiei bolii. Copiii sub 3 ani şi vârstnicii sunt cei mai expuşi riscului de îmbolnăvire, deşi oricine poate să fie afectat. Boala se manifestă printr-o stare de slăbiciune generală, pierdere în greutate, febră şi transpiraţii nocturne. Simptomele tuberculozei pulmonare includ tusea persistentă, expectoraţii sanguinolente şi durere de piept. Bolnavii cu TBC trebuie să urmeze o terapia curativă, care de obicei include două sau mai mult medicamente antituberculoase, timp de cel puţin şase luni. Unii bolnavi nu respectă schema şi durata de tratament, astfel apare tuberculoza multirezistentă, transmisibilă altor persoane. Cea mai bună metodă de protecţie a copiilor contra tuberculozei este imunizarea cu vaccinul BCG.
Marlene e.u. sanatatii bihorene iar a iesit la lumina.... ceeee deeee bineeeee
O SANSA REALA DE A FACE BANI INTR-UN TIMP SCURT (PANA IN 09.04.2012) Atentie! Google castiga miliarde de dolari anual din reclama fara sa imparta nimic cu noi. Insa din 9 aprilie 2012, noul motor de cautare WAZZUB va oferi 50% din profituri utilizatorilor!!! Pentru aceasta trebuie doar sa va inregistrati. Daca veti invita si alte persoane castigul dvs. va spori pe masura. Inscrierile se fac doar pana pe 9 aprilie 2012, numai pe baza de invitatii de la alte persoane inscrise deja. Cei interesati pot accesa linkul-invitatie de mai jos pentru inscriere: http://signup.wazzub.info/?lrRef=13d5a2e4 DUPA INREGISTRARE SI ACTIVAREA CONTULUI , DISTRIBUITI LINK-UL DVS SI INFORMATIA ALTOR PERSOANE ,TREBUIE SA AI CEL PUTIN 3 INSCRISI CA SA FI ELIGIBIL LA PLATA!