"Conform legislaţiei în vigoare, în termen de cinci ani de la retrocedarea unei proprietăţi chiriaşul trebuie să-şi găsească soluţia optimă pentru mutare", ne declara dr. Sonia Drăghici, directoarea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Oradea, precizând că în această situaţie se găseşte şi imobilul din strada Magheru nr. 1, retrocedat Bisericii Romano-Catolice. Pentru laborator - 75.000 euro Practic, în luna mai 2005, la cinci ani după retrocedare clădirii, Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Oradea ar fi trebuit să elibereze spaţiul din B-dul Magheru nr. 1 şi să-şi restrângă întreaga activitate în imobilele din strada Tribunalului nr. 8, situaţie deloc uşor de rezolvat. Soluţia s-a găsit însă prin extinderea, reparaţia capitală şi supraetajarea spaţiilor existente, după un proiect bine conceput şi acceptat de toţi factorii implicaţi. Lucrările se desfăşoară în trei etape, prima fiind legată de amenajarea laboratorului la nivel european şi cu dotare ultraperformantă, conducerea spitalului înaintând în urmă cu câteva zile documentaţia necesară finanţării din partea Guvernului Japoniei. Chiar dacă valoarea aparaturii necesare se ridică la suma de 75.000 euro, fiind un spital cu profilul bine definit şi situat la graniţă, unitatea are toate şansele să obţină această finanţare. Reparaţii capitale şi modernizări A doua etapă a lucrărilor ce vor facilita mutarea secţiei din B-dul Magheru în imobilele de pe str. Tribunalului nr. 8, aflate la rândul lor în plină desfăşurare, cuprinde reparaţiile capitale ale vechilor clădiri, care vor avea grupuri sanitare noi, vestiare pentru personal şi studenţi, birou de primire reamenajat, cabinet antirabic, circuite conforme cu normele sanitare în vigoare. Valoarea lucrărilor se cifrează la 4,6 miliarde lei, mai fiind necesari 8 miliarde lei pentru proiectul de supraetajare a bucătăriei, în spaţiul astfel obţinut urmând să se amenajeze saloane cu 30 de paturi în plus. Această amplă lucrare se va întinde din toamnă până în primăvara lui 2006. Între timp, Biserica Romano-Catolică a cedat spaţiul din B-dul Magheru pentru folosinţă unei Clinici private de oftalmologie, care va fi dotată cu finanţare externă. "Chiar dacă nu toate lucrările vor fi terminate, cele de bază, pentru buna funcţionare a activităţii sunt finalizate, astfel încât mutarea secţiei de hepatită din B-dul Magheru nr.1 în imobilele de pe strada Tribunalului nr. 8 să se facă până la 1 iunie, respectând termenul de onoare", opina dr Sonia Drăghici.