Alte 41 de persoane au fost depistate ca fiind infectate cu noul coronavirus în urma testelor prelucrate, de luni şi până ieri, în spitalele din Bihor. În total, numărul de îmbolnăviri, de la începutul pandemiei, a ajuns la 3.296. La nivel naţional, marţi s-au înregistrat 1.059 cazuri noi şi 45 de decese.

Conform datelor centralizate la nivel județean, ieri dimineaţă, în Bihor erau  286 persoane internate şi 2.484 persoane vindecate. Luni dimineaţă, 292 persoane erau internate şi 2.405 persoane vindecate. În ceea ce priveşte numărul îmbolnăvirilor, acestea au crescut ieri cu 41 de cazuri noi, alte 14 teste fiind pozitive la retestare. Până marți, pe teritoriul României, au fost confirmate 114.648 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.059 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (Covid – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 599 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.  În intervalul 21 – 22 septembrie au fost înregistrate 45 de decese (28 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 45 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 7.119. Dintre acestea, 496 sunt internate la ATI.