Zilele Medicale Felix: Actualităţi în Recuperarea Medicală
În zilele de 3 şi 4 mai, Hotelul Termal din Staţiunea Băile Felix Oradea va găzdui cea de-a VIII-a ediţie a manifestării Zilele Medicale Felix, în cadrul căreia se va desfăşura simpozionul cu tema "Actualităţi în Recuperarea Medicală".
Manifestarea este organizată de Asociaţia Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, Universitatea Oradea şi Colegiul Medicilor Bihor, în colaborare cu SC Turism Felix SA, sub egida Societăţii Române de Medicină Fizică şi Recuperare. Debutul manifestărilor va avea loc joi, 3 mai, de la ora 16.00, după care pe parcursul celor trei zile ale manifestării vor fi prezentate lucrări din sfera recuperării medicale. Au fost invitaţi să participe specialişti în recuperare din marile centre universitare din ţară şi din judeţele transilvănene.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.