Vineri şi sâmbătă la Hotelul Ramada vor începe Zilele Stomatologiei Orădene, eveniment ajuns la cea de-a 12 ediţie. Organizat de Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România, (AMSPPR), Zilele Stomatologie Orădene reprezintă manifestarea de cea mai mare amploare din ţară.

În ultimii ani AMSPPR s-a remarcat în rândul furnizorilor de educaţie medicală ca şi asociaţia care promovează lectorii din sectorul privat. „Beneficiarul real al activităţilor noastre este pacientul. Pacient care se adresează clinicilor de profil din judeţ şi din ţară. AMSPPR, prin activităţile pe care le desfăşoară, reuşeşte să ridice standardele actului terapeutic, să fie mereu în actualitate cu informaţia medicală furnizată practicienţilor, să dea o plusvaloare profesiei de medic, într-o perioadă în care statutul de doctor-medic în societate nu este considerat neapărat ca fiind o calitate", a spus doctorul Vlad Cristian Deac, preşedintele filiale regionale Crişana a AMSPPR. În cadrul evenimentului accentul se va pune pe practica curentă în cabinetul de medicină dentară. Cei 14 lectori invitaţi să conferenţieze vor aborda teme de interes, de la protetica dentară pana la fotografia în cabinet sau aspecte legate de psihologia esteticii dentare. Practicienii care vor participa, vor avea ocazia să interacţioneze direct cu lectorii, îşi vor putea clarifica multe din dilemele legate de practică, în ceea ce priveşte temele abordate, vor putea pune bazele unor colaborări viitoare. „Un succes deosebit al conferinţei îl reprezintă atragerea unui număr de peste 19 parteneri comerciali în organizarea evenimentului, o parte dintre aceştia fiind vizibili şi în miniexpoziţia de profil ce se va desfăşura în paralel cu lucrările conferinţelor", a declarat Vlad Cristian Deac.