Cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului - 2 mai, Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal Bihor a organizat miercuri, la Oradea Shopping City, expoziţia de artă cu titlul "Artă pentru viaţă. Din solidaritate pentru tineri". Mai mulţi studenţi ai Facultăţii de Arte din Oradea, împreună cu alţi tineri talentaţi la pictură din Oradea au expus peste 50 de picturi în cadrul acestei expoziţii.

S-au scos la licitaţie două picturi donate de către două studente de la Facultatea de Arte. Primul tablou a fost cumpărat chiar înainte de a începe licitaţia, iar cel de-al doilea a fost adjudecat, în urma unei licitaţii antrenante, de către Mihai Groza cu suma de 1.100 de lei. Această sumă, dar şi donaţiile adunate într-o urnă pusă la dispoziţie în cadrul galeriei vor fi oferite orădeanului Sebastian Iftimi, diagnosticat cu anemie aplastică, o formă de leucemie. Expoziţia a fost deschisă, oficial, de către liderul OT.PDL, Bogdan Manafu, care a declarat: "Am hotărât, împreună cu studenţii de la Arte, să celebrăm Ziua Naţională a Tineretului altfel decât majoritatea tinerilor din ziua de azi. Mai exact, să ajutăm, prin munca noastră, un semen de-al nostru, un tânăr care are nevoie de noi, şi anume pe Sebastian Iftimi. Vreau să le mulţumesc tuturor tinerilor artişti care au expus şi, în mod special, celor două studente care şi-au donat creaţiile pentru a-l sprijini pe Sebi". La eveniment au mai fost prezenţi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, precum şi noul subprefect, Sorin Buhaş.

În final, s-a ciocnit o cupă de şampanie pe ritmuri de muzică clasică, cântată live de către un cvartet de coarde format din tineri artişti orădeni.