"Oradea (și nu numai) donează viață!" - Proiectul a ajuns la Beiuş
În ultima vreme, comunitatea beiușeană a dat dovadă de un înalt spirit civic, campaniile trimestriale de colectare de sânge adunând un număr crescând de donatori. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care campania "Și tu poți salva o viață!", din cadrul proiectului "Oradea (și nu numai) donează viață!", a ajuns marți, 3 noiembrie, și la Beiuș.
Despre scopurile celei de-a doua ediții a campaniei "Și tu poți salva o viață!", inițiată de Asociația pentru Educație și Siguranță Rutieră, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, Primăria Oradea, Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, ne-a vorbit chiar vicepreședintele asociației organizatoare, Andrei Amariței, interlocutorul nostru declarând că inițiatorii și-au propus conștientizarea tineretului asupra impactului actului voluntar al donării de sânge.
Acțiunea de marți, 3 noiembrie, de la Sala Mare a Primăriei municipiului Beiuș, a fost una de informare, dr. Olivia-Ligia Burtă, directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină Oradea, și Andrei Amariței, vicepreședintele A.E.S.R., vorbindu-le și prezentându-le materiale filmate celor peste 350 de elevi și profesori de la Colegiul Național "Samuil Vulcan", Colegiul Tehnic "Ioan Ciordaș" și Liceul Vocațional Pedagogic "Nicolae Bolcaș" despre importanța vitală a donării de sânge și celule stem.
La eveniment a participat și dr. Monica Teaha, director medical la Spitalul Municipal "Episcop Nicolae Popoviciu" din Beiuș, instituția care colaborează cu Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea la campaniile trimestriale de donare de sânge intitulate "Beiușul: Pro viață!".
La finalul campaniei de informare de marți, 3 noiembrie, de la Beiuș, dr. Olivia-Ligia Burtă, impresionată de interesul liceenilor beiușeni față de problema donării de sânge și celule stem, a anunțat că, în cea de-a doua etapă a proiectului, pe baza propunerilor școlilor din județ, vor fi organizate sesiuni de colectare mobilă de sânge.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.