Un control al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor efectuat în primele zile din octombrie a scos la iveală nereguli în privinţa igienei „Toamnei orădene". Astfel, pe lângă agenţii economici care nu respectau normele elementare de igienă şi bun simţ în comercializarea către public a produselor alimentare, organizatorii evenimentului - Casa de Cultură a Municipiului Oradea şi Primăria Municipiului Oradea - nu asigură utilităţile necesare pentru public.

Serviciul de Control în Sănătate Publică al DSP Bihor a efectuat o acţiune de control la nouă agenţi economici, cu obiect de activitate alimentaţie publică şi desfacerea alimentelor, implicaţi direct în manifestările „Toamnei Orădene". Inspectorii au constatat că angajaţii de aici nu aveau efectuat controlul periodic medical obligatoriu şi doar unii dintre angajaţi aveau efectuat cursul privind noţiunile fundamentale de igienă. Echipamentele de protecţie sanitară a alimentelor (frigidere, lăzi frigorifice etc.) erau incomplete. Prelatele corturilor şi mobilierul pus la dispoziţie de organizatori erau degradate, murdare, rupte, cu suprafeţe greu de întreţinut.

„În cadrul acţiunii a fost prelevată o probă la dulciuri care va fi analizată fizico-chimic, iar rezultatele analizelor vor fi notificate către firma producătoare, care are sediul în judeţul Arad. Agenţii economici la care s-au constatat deficienţe au primit avertismente, urmând a fi recontrolaţi.

Întrucât până în data de 1 octombrie, la ora 15,00 organizatorii evenimentului, Casa de Cultură a Municipiului şi Primăria Oradea, nu asiguraseră utilităţile necesare, cu excepţia energiei electrice, s-a dispus o serie de măsuri, cu termen de execuţie imediat şi pe întreaga durată a evenimentului", ne-a transmis Marius Pîrcioagă, directorul executiv al DSP Bihor.

Astfel, organizatorii trebuie să asigure accesul agenţilor economici la apă potabilă suficientă cantitativ. În plus, trebuie să asigure un număr suficient de mare de containere şi pubele ecologice pentru colectarea reziduurilor menajere, să amplaseze mai multe toalete ecologice, conform estimărilor privind afluxul publicului. Apoi, apele menajere rezultate trebuie colectate într-un sistem local şi evacuate ulterior în sistemul de canalizare şi nu pe spaţiul verde.

DSP i-a informat, totodată, pe organizatorii că este dispusă să acorde consultanţă de specialitate la organizarea în viitor a unor evenimente similare, pentru evitarea unor efecte nedorite asupra sănătăţii populaţiei.