11.600 de bihoreni au donat sânge în 2009
În schimbul unor facilităţi materiale sau din spirit umanitar, numărul bihorenilor care au donat sânge pe parcursul anului 2009 a crescut cu 15%. Cantităţile de sânge recoltate la Centrul de Transfuzii Sanguine din Oradea salvează anual mii de persoane din Timişoara, Cluj, Arad, Hunedoara şi Bucureşti, care suferă de anumite boli sau au pierdut mult sânge în urma unor accidente.
În plin război cu autorităţile pentru plata salariilor şi sporurilor, angajaţii Centrului de Transfuzii din Oradea au un ritm de muncă tot mai alert. Zilnic, la unitatea medicală se prezintă peste 50 de bihoreni, care, din proprie iniţiativă sau stimulaţi de facilităţile acordate prin lege, vin să doneze cantităţi însemnate de sânge. Directoarea Centrului, dr. Ligia Burtă, ne-a informat că anul trecut 11.600 de persoane din tot judeţul au donat o cantitate din sânge cu 15% mai mare faţă de anul 2008. Sângele donat este folosit în cazul pacienţilor care suferă de diferite afecţiuni, au pierdut mult sânge în urma unor accidente sau necesită intervenţii chirurgicale. În funcţie de boală, medicul decide dacă se foloseşte sângele integral sau doar componente sanguine. Donatorii sunt de cele mai multe ori motivaţi de bonusurile pe care le primesc. Mai sunt şi persoane voluntare, din cadrul anumitor organizaţii, sau aparţinătorii bolnavilor. Centrul de Transfuzii din Oradea colaborează cu spitale şi unităţi din Timişoara, Cluj, Arad, Hunedoara, precum şi cu Spitalul Fundeni, din Capitală. În funcţie de patologie, spune directoarea, deficitare rămân în continuare grupele de sânge cu RH negativ. Potrivit acesteia, Centrul din Oradea este al 12-lea din ţară, ca număr de donatori, colectarea sângelui făcându-se periodic şi în Marghita, Salonta, Aleşd sau Beiuş. Fiecare persoană care donează o dată 450 ml de sânge este răsplătită cu 7 bonuri de masă în cuantum de 52 de lei, beneficiază de o reducere de 50% la abonamentele pentru transportul în comun pe o lună de zile şi are dreptul la analize de sânge gratuite. Specialiştii spun că oricine poate deveni donator, indiferent de grupa de sânge. Singurele persoane care nu au voie să doneze sunt alergicii, cei care au fost răciţi, se află sub tratament ori s-au vaccinat în ultimele 2 săptămâni. Persoanele care se hotărăsc să facă acest lucru pot să stea liniştite, deoarece trusele de recoltare a sângelui sunt de unică folosinţă, iar un medic îi va supraveghea pentru a nu apărea reacţii adverse.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.