15 octombrie - Ziua bastonului alb
În fiecare an, pe 15 octombrie, se sărbătoreşte "Ziua bastonului alb", marcată, ieri, şi la Oradea, printr-o conferinţă de presă susţinută de Ioan Boiţ, preşedintele ANR - Filiala Interjudeţeană Bihor-Sălaj.
În 1931, în Franţa au fost distribuite bastoane albe persoanelor nevăzătoare, folosirea acestora extinzându-se, treptat, pe plan internaţional. În România, însă, recunoaşterea oficială a utilizării bastonului alb de către nevăzători a avut loc abia în 1960. "După patru ani, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Lyndon Johnson, a proclamat ziua de 15 octombrie 'Ziua Bastonului Alb', care, ulterior, a căpătat caracter internaţional", a precizat Ioan Boiţ, preşedintele ANR. Acesta a adus în discuţie şi faptul că, de multe ori, drepturile nevăzătorilor nu sunt respectate, în special în instituţii. "În România a fi nevăzător implică discriminare. Nu se poate aşa ceva. Trebuie să ajungem la standarde normale de respect", a precizat Boiţ. O altă problemă o reprezintă faptul că indemnizaţia lunară a persoanelor cu handicap încadrate în gradele accentuat şi grav, asimilată cu alocaţia socială minimă, ajunge la 350 lei, în timp ce un nevăzător primeşte doar 223 lei. La ora actuală, în judeţul Bihor sunt 2.822 de nevăzători, în timp ce la nivel naţional numărul lor trece de 100.000.
"Săptămâna bastonului alb" se încheie mâine, cu spectacolul "Greierul şi furnica", prezentat de secţia română a Teatrului "Arcadia", începând cu ora 11.00, după care secţia maghiară a Teatrului de Stat Oradea va juca piesa "Omul elefant", de la ora 19.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.