Un număr impresionant de orădeni, de toate vârstele, a participat, în 20 noiembrie, la cea de-a XI-a ediție a proiectului „Oradea donează o pâine”.

„Oradea donează o pâine” a ajuns, de curând, la cea de-a XI-a ediție, proiectul rezumându-se la două categorii de oameni: cei care din puținul lor doresc să ofere o pâine, ducând-o în punctele de distribuție anunțate de organizatori, și cei aflați în nevoie, care pot să își ia o pâine din cutia amplasată în fiecare loc.

Cele patru locații fixe în care s-a desfășurat evenimentul au fost: Bisericuța Nufărul, Oradea Plaza, Piața Decebal și Piața Rogerius. A cincea locație, s-a adresat, de această dată, locuitorilor din cartierul Ioșia.

„A fost strâns un număr record de pâini, datorită generozității orădenilor și cele 1500 de pâini rămase au ajuns la Dumbrava, la domnul Viorel Pașca, la Familia Ignat, Azilul de Bătrâni din Episcopia, Centrul Copiii Făgăduinței, Căminul Felix Sântandrei și Fundația Casa Monica Mahr, unde au fost primite cu bucurie”, anunță Iulia Ursuța, voluntar în cadrul proiectului.

Evenimentul a reunit surprize foarte plăcute, sub forma elevilor, coordonați de învățători, care au venit să doneze, sau a copiilor care au oferit pâine, ghidați de părinții lor, confirmând aforismul lui Thomas Fuller – „Caritatea începe acasă”, dar și a numeroaselor persoane cu suflet care au simțit nevoia să vină în locațiile anunțate de organizatori pentru a oferi din puținul lor o pâine.

„Vă mulțumim tuturor pentru implicare, pentru că ne susțineți lună de lună, atât în cadrul evenimentului, aducând pâine, zâmbete și căldură sufletească, cât și în mediul online, încurajându-ne să mergem înainte, lună de lună. Energia pozitivă a acestui eveniment a colaborat excelent și cu vremea, care a cooperat în intervalul 15.00-17.00, iar din momentul în care toate pâinile au fost strânse, a început să plouă torențial. Așa că dorim să-i mulțumim și cerului că a avut răbdare. Ne dorim oameni minunați alături de noi, pentru a crește proiectul Oradea donează o pâine”, transmit organizatorii evenimentului. 

Cei care doresc să se implice în acest proiect o pot face și ca voluntari, transmițând această intenție în scris, pe adresa de e-mail oradeadoneazaopaine@yahoo.com sau pe pagina de facebook a evenimentului. Maica Tereza spunea: „Nu contează cât dăruiești, ci cât de multă dragoste pui în ceea ce dăruiești!”.