În ultima şedinţă a Consiliului Local Oradea s-a aprobat ca familiile din Oradea care au împlinit 50 de ani de căsătorie să fie recompensate pentru această performanţă. Toţi cei care şi-au sărbătorit sau îşi vor sărbători nunta de aur vor primi din partea executivului local un premiu în valoare de 4 milioane lei. Consilierii locali orădeni au aprobat ca, începând cu acest an, să se instituie un premiu de fidelitate pentru acele familii care au împlinit 50 de ani de convieţuire neîntreruptă şi care domiciliază în Oradea, indiferent de localitatea în care s-a oficiat căsătoria. Până în prezent, la Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Oradea s-au înregistrat 80 de astfel de cereri, cel mai în vârstă cuplu având 55 de ani de căsătorie. "Din estimările noastre, în municipiul Oradea ar exista aproximativ 80 de familii care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Înmânarea diplomelor şi a premiului în bani se va face în două etape. Jumătate dintre cupluri vor fi premiate în şedinţa CLO din luna aprilie, înainte de Sărbătorile de Paşti, iar cealaltă jumătate va fi premiată înainte de Crăciun", a precizat Mihai Groza, viceprimarul Oradiei. Cuplurile care îndeplinesc condiţiile cerute de legislativ pentru a se putea bucura de acest premiu se vor putea adresa Serviciului de Stare Civilă din cadrul Primăriei Oradea cu o cerere în acest sens. "Familiile care au împlinit sau vor aniversa în acest an 50 de ani de căsătorie sunt invitate să îşi depună actele de stare civilă şi buletinul de identitate, însoţite de o cerere tipizată, la camera 118 din cadrul Primăriei Oradea", ne-a precizat Gheorghe Seica.