Fundaţia Comunia şi-a propus ca şi în acest an să aducă familiilor nevoiaşe puţină lumină de Crăciun. Astfel, fiecare persoană poate să facă un cadou de mărimea unei cutii de pantofi, frumos împachetat, şi să specifice câteva amănunte legate de destinatar. Valoarea aproximativă a unui pachet este de 50 de lei. Un astfel de cadou poate să conţină pastă şi perie de dinţi, săpun, şampon, jucării, dulciuri, fular, căciulă, mănuşi, creioane colorate, cărţi de desenat, alimente neperisabile, conserve, cafea, ceai, vitamine, cărţi etc. Cei interesaţi pot veni cu pachetele cadou pe strada Sf. Ladislau nr. 7 (lângă Stadionul F.C. Bihor), de luni până vineri, între orele 8.00-18.00. Pentru detalii suplimentare puteţi suna la numerele de telefon 0359/464.454, 0259/267.986. Se pot face şi donaţii în bani, în cele două conturi deschise la Banca Unicredit Ţiriac Oradea, RO52BACX0000003007196000, şi la Banca Transilvania Oradea, RO89BTRL00501202N43988XX.