În perioada 1 septembrie - 30 septembrie, a avut loc sesiunea de depunere a dosarelor pentru închirierea locuinţelor sociale din Oradea.

Direcţia de Asistenţă Socială Oradea aduce la cunoștința celor interesați lista privind ordinea de prioritate în vederea închirierii unei locuințe sociale.

„În conformitate cu prevederile Legii nr.114/1996 privind locuinţele, republicată cu modificările și completările ulterioare, a H.G. nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr.114/1996 și a Hotărârii Consiliului Local nr. 556/2020 privind aprobarea criteriilor de prioritate şi a punctajului aferent acestora în baza cărora se repartizează, spre închiriere, locuinţele sociale aflate în administrarea Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, Consiliul Local al Municipiului Oradea, prin HCL nr. 921/2020, a aprobat lista de priorităţi a solicitanţilor de locuinţe sociale”, transmit, printr-un comunicat de presă, reprezentanții DAS Oradea.

Sesiunea de depunere a dosarelor pentru închirierea locuinţelor sociale din municipiul Oradea a avut loc în perioada 1 septembrie - 30 septembrie.