Absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior promoţia 2017 sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţele Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor pentru a beneficia de asistenţă personalizată în vederea identificării şi ocupării unui loc de muncă.

 

Potrivit lui Békési Csaba, directorul executiv al Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor, absolvenţii instituţiilor de învăţământ înregistraţi la AJOFM Bihor beneficiază de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, precum şi de stimulente financiare. De asemenea, în scopul asigurării reconversiei și integrării pe piaţa muncii, absolvenţii pot participa la programe de formare profesională.

„Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităţilor acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă”, menționează Békési Csaba.

Absolvenţii care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistrați la structurile AJOFM din raza de domiciliu, nu urmează o formă de învăţământ, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj. Acest drept se acordă absolvenţilor, la cerere, pe o perioada de 6 luni, calculată de la data expirării celor 60 de zile de la absolvire şi constă într-o sumă fixă, lunară, neimpozabilă al cărei cuantum este de 250 lei.

„Termenul de 60 de zile de la data absolvirii este termen de decădere din drepturi. În cazul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior data absolvirii studiilor este data de întâi a lunii următoare celei înscrise în diplomă sau, după caz, în certificatul de studii eliberat de către instituţia de învăţământ de stat sau particular, autorizată ori acreditată în condiţiile legii, dacă în cuprinsul acestora nu se specifică, în mod expres, o anumită dată de absolvire”, mai spune directorul AJOFM Bihor.

El precizează că, în situaţia în care absolvenţii nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la terminarea studiilor, ei au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj.

Persoanele interesate pot obţine informaţii suplimentare la sediul AJOFM Bihor din Oradea, str. Transilvaniei nr. 2, tel: 0259-436.821 sau la Punctele de lucru din Aleșd, str. Rândunicii nr. 4, tel: 0259-340.022;  Beiuș, str. Samuil Vulcan nr. 16, tel: 0359-461.731;  Marghita, str. Eroilor nr. 9, tel: 0259-363.528 și Salonta, str. Libertății nr. 25, tel: 0259-372.156. Alte informații pot fi găsite pe site-ul agenției: www.bihor.anofm.ro sau pot fi obținute la adresa de e-mail ajofm@bh.anofm.ro.