Acțiuni de donare de sânge și igienizare a mediului - Voluntari pentru comunitate
Pompierii militari bihoreni continuă seria acțiunilor desfășurate în sprijinul comunității, ajutând și extraprofesional oamenii a căror sănătate sau ale căror vieți depind de donarea de sânge și protejând mediul înconjurător, prin activități de igienizare a acestuia.
În dimineaţa zilei de miercuri, 10 mai, pompierii militari din cadrul Detașamentului Salonta s-au prezentat la Ambulatoriul Spitalului Municipal Salonta, pentru a-şi ajuta semenii prin actul benevol de donare de sânge. În ultimele șase luni, aceasta este cel de-al treilea astfel de demers extraprofesional întreprins în sprijinul vieții, de către pompierii militari bihoreni, care vor continua, şi pe viitor, să-și ajute și protejeze semenii și în acest mod. Fie că este vorba de acțiuni de împădurire sau de curățare a mediului înconjurător, pompierii bihoreni aflați în timpul liber, răspund „prezent” de fiecare dată, implicându-se activ în activitățile voluntare de protejare a naturii și implicit, de creștere a calității vieții semenilor. Astfel, în data de 6 mai, pompierii militari din cadrul Stației Aleșd s-au alăturat inițiativei Primăriei Aleșd, acţionând pentru curățarea mai multor zone din localitate. În urma acţiunilor de igienizare, pompierii aleșdeni au adunat aproximativ 200 de saci de deşeuri.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.