Agendă edilitară
Municipalitatea orădeană a început montarea unui gard de protecţie pe malul Crişului Repede, pe porţiunea cuprinsă între Pasarela de la Informatica şi Podul Ferdinand. Gardul metalic de protecţie are înălţimea de 1,14 m şi se montează pe o lungime de 510 m, delimitând astfel zona pistei de biciclete de zona verde dinspre malul Crişului. Lucrările sunt executate de S.C. Draft Company S.R.L şi urmează să fie finalizate până la data 20 octombrie a.c.. Valoarea lucrărilor este de 109.965 lei.
Începe distribuţia merelor în şcoli
Municipalitatea a finalizat zilele trecute negocierea purtată cu firma S.C. Zad Tiara S.R.L pentru achiziţia de mere, destinate elevilor din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat, precum şi copiilor preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore. Distribuţia merelor va începe din 31 octombrie şi se va realiza zilnic, conform unei scheme-cadru şi a unui orar aprobat de autoritatea contractantă.Preţul de achiziţie stabilit în urma negocierii este de 0,235 lei/măr (fără TVA).
Se finalizează parcările din zona Ibsen
Amenajarea de alei şi parcări aferente zonei str. H.Ibsen - Aleea Călinului - Pârâul Peţa a început în cursul lunii iunie. În această zonă s-au efectuat lucrări care au vizat realizarea a 416 locuri de parcare, alei de acces, trotuare noi şi refacere trotuare existente, extinderea canalizării pluviale, realizarea de noi guri de scurgere, extinderea reţelei de iluminat, reamenajarea zonei verzi şi amenajarea platformelor de gunoi. Valoarea lucrărilor din zonă este de 3.871.293, 45 lei inclusiv TVA şi sunt executate de către S.C. Selina S.R.L.
Se lucrează la podul de pe Dragoş Vodă
La podul de pe strada Dragoş Vodă au fost realizate, până în prezent, cele două culei şi o pilă de sprijin, urmând ca în două săptămâni să fie finalizată şi cea de-a doua pilă. "După ce vom finaliza primele lucrări urmează să montăm structura podului metalic peste umplutura de balast şi apoi să turnăm betonul, lucrări ce se preconizează a se finaliza în primăvara anului viitor", a declarat inginerul şef Ştefan Roşca. Noul pod va avea două benzi de circulaţie de 7,8 metri şi câte un trotuar pe fiecare parte de 1,5 metri, precum şi un pasaj pietonal. Lucrările la pod sunt realizate de firma Construcţii Bihor care a fost contractată de către firma Macio.
Asistenţă tehnică pentru reabilitarea termoficării
Municipalitatea a organizat în luna august licitaţia pentru achiziţionarea serviciului de asistenţă tehnică pentru managementul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi a creşterii eficienţei energetice. Deschiderea ofertelor a avut loc la începutul lunii august 2011. În urma procedurii de evaluare, comisia a declarat câştigătoare oferta firmei S.C. Hill International S.R.L. în asociere cu S.C. Hill International S.A., care a venit cu propunerea financiară de 5.308.249 lei. Finalizarea acestei licitaţii reprezintă un prim pas în derularea proiectului de reabilitare a sistemului de termoficare urbană din Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.