Administraţia Socială Comunitară Oradea aduce la cunoştinţa cetăţenilor că familiile, persoanele singure care trăiesc şi gospodăresc împreună şi care utilizează pentru încălzirea locuinţei lemne, cărbuni, combustibili petrolieri şi ale căror venituri sunt mai mici de 615 lei pe membru de familie beneficiază pentru sezonul rece 1 noiembrie 2009 - 31 martie 2010 de un ajutor pentru încălzirea locuinţei. Plata acestor ajutoare se va realiza lunar.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri este stabilit pe intervale de venituri pentru următoarele categorii de beneficiari: familiile şi persoanele singure care utilizează pentru încălzirea locuinţei lemne, cărbuni, combustibili petrolieri; persoanele care trăiesc şi gospodăresc împreună şi care utilizează pentru încălzirea locuinţei lemne, cărbuni, combustibili petrolieri; cetăţeni români, străini ori apatrizi cu domiciliul în România. Prin familie se înţelege soţul, soţia, precum şi alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relaţii de rudenie, locuiesc şi gospodăresc împreună, având acelaşi domiciliu sau reşedinţă înscrisă în documentul de identitate.
Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se realizează o singură dată, pentru toată perioada sezonului rece, prin dispoziţie a primarului, care va conţine cuantumul ajutorului acordat în funcţie de venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure.
Documentele necesare pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei sunt: cerere tip şi declaraţie pe proprie răspundere, în original, copie a documentului de identitate al titularului de cerere şi al fiecărei persoane incluse în cerere, documentele care atestă venitul realizat în luna precedentă depunerii cererii (luna septembrie pentru cererile depuse în luna octombrie). După caz, se vor mai prezenta: adeverinţă salarizare - salariul net pe luna septembrie, copie xerox cupon de pensie, copie xerox cupon de indemnizaţii, copie xerox cupon alocaţii, rente viagere, adeverinţe şcolare prin care să se confirme calitatea de elev şi dacă aceştia beneficiază sau nu de bursele şcolare, adeverinţe prin care să se ateste calitatea de student şi dacă aceştia beneficiază sau nu de burse, venituri din chirii (contracte închiriere), venituri din dobânzi, dividende, părţi sociale, orice alte venituri. Totodată, solicitanţii vor mai depune o copie după actul de proprietate asupra imobilului, respectiv contractul de închiriere sau subînchiriere, contract de comodat şi alte acte care atestă dreptul de proprietate asupra imobilului (extras de carte funciară), declaraţie pe proprie răspundere (de mână) pentru persoanele care nu realizează venituri. Distribuirea formularelor de Cerere şi Declaraţie pe proprie răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia se va face începând cu 05 octombrie 2009, la sediul ASCO, str. Primăriei, nr. 42, cam. 17, tel: 0259/441-677, program de lucru de luni până vineri, între orele 8.00 - 16.00 şi la centrele sociale multifuncţionale din Nufărul, Rogerius şi Ioşia.

Persoanele care utilizează energie termică furnizată în sistem centralizat urmează să fie informate cu privire la condiţiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei.