Asociaţia Firmelor Bihorene (AFB) la iniţiativa companiei  Romagent Consulting Broker de Asigurare SRL a demarat un proiect-fulger de strângere de fonduri pentru sprijinirea românilor din judeţele acoperite de zăpadă. Într-un apel dat publicităţii ieri, conducerea Asociaţiei le solicită membrilor ei „să pună mână de la mână pentru a face ceva în sprijinul acestor oameni. Să strângem fonduri, să cumpărăm alimente, apă şi lemne de foc, pe care apoi să le trimitem în zonele calamitate. Nu cred că trebuie multă vorbărie pe această temă. Doar puţină organizare. Eu voi sprijini această acţiune atât material, cât şi cu prezenţa mea", spune Ovidiu Gabor, General Manager Consulting Broker de Asigurare SRL. Primul care a reacţionat a fost Marcel Bărbuţ administratorul Adeplast SA, care a donat 5.000 de lei. Alţi membri ai AFB şi-au manifestat disponibilitatea de a participa financiar pentru a trimite în timp util alimente şi apă românilor care au rămas de mai multe zile fără alimente şi medicamente.  AFB a contactat o serie de primari ai comunelor afectate de fenomenele meteorologice şi a decis să îndrepte ajutoarele către localitatea Măicăneşti din judeţul Vrancea. În urma discuţiei purtată de către reprezentanţii AFB cu primarul Costel Necula, acesta le-a comunicat faptul că în localitatea lor nu a reuşit să ajungă nimeni de aproximativ două săptămâni şi că oamenii de acolo au nevoie de alimente.