Vineri, 20 octombrie, AJOFM Bihor a organizat în Oradea și orașele din Bihor, o bursă a locurilor de muncă pentru absolvenți de liceu și nu numai. La Aleșd s-au prezentat şase angajatori, care au ofertat 87 locuri de muncă., de la muncitori necalificați, la lucrători în comerț, tehnicieni, croitorese  pentru studii gimnaziale și medii și două oferte pentru studii superioare.

Spre dezamăgirea angajatorilor, deși oferta a fost generoasă și variată, s-au prezentat doar 60 de persoane interesate, din care doar 22 au fost selecționați pentru interviuri. Ne punem întrebarea ce i-a nemulțumit pe restul de 38 de potențiali angajați? În primul rând salariile oferite a cărui cuantum nu este pe măsura așteptărilor. Apoi, naveta la locul de muncă, întrucât toate ofertele se află la Oradea, iar timpul destinat navetei le răpește zilnic cca. 3-4 ore. Deși în Aleșd și zonă există potențial de forță de muncă, ofertele angajatorilor vor trebui să vină în întâmpinarea cerințelor viitorilor angajați, locurile de muncă să fie în apropierea domiciliilor, iar salariile să se apropie de cele oferite în țările din vest. În acest sens angajatorii trebuie să găsească posibilitatea creării unor secții sau ateliere în Aleșd, unde sunt posibilități de spații. Mulți dintre tinerii prezenți la această bursă, au afirmat că pentru salarii mai bune se vor angaja în străinătate. Din discuția avută cu d-na Verebi Viorica, reprezentanta AJOFM Bihor, am aflat că din cei 60 de potențiali angajați, nici unul nu posedau diplome de bacalaureat, fapt pentru care reprezentanții  ISU Bihor,veniți să recruteze  tineri pentru școlile de subofițeri de pompieri , n-au avut nici un solicitant. Evidențiem eforturile AJOFM Bihor, pentru popularizarea și informarea celor ce doresc să se angajeze, prin pliante foarte sugestive în care sunt inscripționate pe înțelesul tuturor toate informațiile necesare pentru potențialii angajați.