Familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară şi care beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei pot pierde acest drept din cauza absenţelor şcolare nemotivate ale copiilor, măsura fiind prevăzută în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 277/2010. Astfel, dreptul la alocaţie, respectiv plata acesteia se suspendă în luna următoare celei în care se constată că absenţele nemotivate înregistrate de un copil din familia beneficiară depăşesc numărul de 20. La depunerea cererii de acordare a alocaţiei, reprezentantul familiei trebuie să prezinte la dosar o adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ la care sunt înscrişi copiii, care să ateste că aceştia frecventează o formă de învăţământ. Pentru copiii de vârstă şcolară din familiile beneficiare de alocaţie, inspectoratele şcolare judeţene, respectiv cel al municipiului Bucureşti, au obligaţia de a comunica agenţiilor teritoriale, până la data de 15 a lunii următoare încheierii semestrului şcolar, situaţia privind absenţele şcolare înregistrate de către aceşti copii.