Alte două locuinţe Habitat, date în folosinţă la Beiuş
La finele săptămânii trecute, pe şantierul "Habitat pentru Umanitate", din municipul Beiuş, a avut loc ceremonia de înmânare a cheilor de la două noi locuinţe, de această dată beneficiarii fiind doi tineri proveniţi din centre de plasament, Sandu Ciumpe şi Angela Molnar.
Echipa Habitat Beiuş a fost ajutată de un grup de unsprezece voluntari din Irlanda de Nord. Cele două case vor servi drept model pentru locuinţele ce vor fi ridicate în cadrul evenimentului "Big Build", care va avea loc în perioada 5-9 octombrie, în urbea de pe Crişul Negru şi la finalul căruia zece tineri vor beneficia de o locuinţă decentă. La ceremonia de inaugurare a locuinţelor au participat primarul Beiuşului, prof. Adrian Domocoş, şi ing. Gheorghe Costin, viceprimarul oraşului, angajaţi ai Asociaţiei "Habitat pentru Umanitate", voluntari români şi străini, precum şi apropiaţi ai celor doi beneficiari. Evenimentul a debutat cu o slujbă de binecuvantare, iar la final a avut loc înmânarea cheilor locuinţelor celor doi noi proprietari, această onoare fiind acordată grupului de voluntari irlandezi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.