Am întâlnit sub cerul liber şi desculţi cu burta plină
Şi în acest an Fundaţia Ecclesia Mater a dat dovadă de mărinimie şi bunătate faţă de persoanele fără adăpost din Oradea. De la începutul săptămânii trecute voluntari şi angajaţi ai Administraţiei Sociale Comunitare Oradea îşi petrec o oră pe zi în Parcul I. C. Brătianu, timp în care oferă acestor nevoiaşi o masă caldă.
Ieri, la orele amiezii, în Parcul I. C. Brătianu, zeci de persoane fără adăpost din Oradea s-au adunat pentru a servi o masă caldă. Acţiunea de ajutorare a acestor oameni care îşi duc veacul pe stradă, neavând un acoperiş deasupra capului, a fost organizată de Fundaţia Ecclesia Mater, în colaborare cu Azilul de Noapte, Fundaţia Hulp Oost Europa şi Asociaţia umanitară Safira. Zeci de persoane, copii şi adulţi, îmbrăcaţi sărăcăcios şi înfriguraţi, vin zi de zi în parc la orele prânzului să se bucure de o masă caldă şi un ceai fierbinte. Şi ieri, timp de aproximativ o jumătate de oră, Parcul I. C. Brătianu a devenit o minicantină în aer liber pentru cei care duc zilnic o luptă continuă de supravieţuire în condiţii greu de imaginat. "Acţiunea pe care am organizat-o nu este o noutate. De 15 ani facem acest lucru. În fiecare an, în timpul Sărbătorilor de Iarnă, dar şi după acestea, dacă vremea este urâtă, organizăm astfel de acţiuni. Persoanele pe care le ajutăm nu au niciun venit, sunt oameni care locuiesc în stradă. Practic, îi ajutăm să supravieţuiască", a precizat Ferencz Istvan, directorul Azilului de Noapte.
În acest an, acţiunea a început pe 21 decembrie şi se va încheia pe 3 ianuarie, iar masa caldă de ieri a constat într-o porţie de cartofi cu macaroane şi un pahar de ceai cald. Masa este asigurată de o firmă de catering din Oradea, iar preţul unei porţii de mâncare este de doar 3,4 lei. În această sumă nu sunt incluse cheltuielile de transport şi tacâmurile de unică folosinţă. De 10 ani, finanţarea este asigurată în mare parte de Asociaţia Hulp Oost Europa, însă în acest an şi Asociaţia umanitară Safira a contribuit cu suma de 2000 lei. "Ne bucură faptul că an de an, în această perioadă, avem posibilitatea să primim o masă caldă pe zi, cu atât mai mult cu cât mâncarea este foarte bună", ne-a declarat Oros I.
Din păcate, din 4 ianuarie, aceste persoane nu se vor mai putea bucura de hrana caldă oferită gratuit. Nu ar fi rău dacă şi autorităţile locale, prin organismele subordonate, ar continua această iniţiativă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.