Amenzi de zeci de mii de lei la asociaţiile de proprietari
În perioada 12 septembrie - 15 octombrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor, împreună cu consilierii Primăriei Oradea - Compartimentul Asociaţii de Proprietari, au desfăşurat o acţiune de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional la asociaţiile de proprietari din municipiu.
În cadrul acţiunii echipele mixte de control au verificat 43 de asociaţii de proprietari din Oradea şi au aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale, conform prevederilor Legii nr. 230/2007. „S-au acordat amenzi în valoare de 21.500 lei preşedinţilor şi administratorilor de asociaţii care nu au acţionat în judecată restanţierii, pentru recuperarea creanţelor, nu au urmărit punerea în aplicare a deciziilor Comitetului Executiv, nu au întocmit lunar situaţia soldurilor de activ şi pasiv, îngreunând astfel verificarea înregistrărilor din evidenţele contabile a operaţiunilor efectuate. Totodată, preşedinţii şi administratorii nu au repartizat cheltuielile corect, nu au întocmit listele de plată conform normelor în vigoare şi nici nu au perceput penalităţi, iar în cazul în care acestea s-au încasat, operaţiunile s-au făcut în mod preferenţial", a precizat Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. De asemenea, în cadrul amplei acţiuni, poliţiştii de investigare a fraudelor bihoreni au constatat opt infracţiuni, din care şapte infracţiuni de delapidare şi o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Administratorii asociaţiilor la care au fost constatate infracţiunile sunt acuzaţi că şi-au însuşit şi au folosit în mod fraudulos diverse sume de bani provenite din gestiunea asociaţiilor.
În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu un prejudiciu total estimat la 50.000 lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.