"Bătălia" penibilă care se dă astăzi între Sindicatele din Învăţământ şi Ministetul Educaţiei mă fac să iau poziţie. Împotriva zgomotului fără rost, a consumului stupid de energie psihică şi, mai ales, împotriva demagogiei. Pentru că eu cred că acum a sosit momentul ca această imensă Piramidă a lui Keops care este Alma Mater să-şi strângă în sfârşit rândurile pentru a plonja în revoluţia educaţiei, cea de care au atât de mare nevoie copiii noştri, europeni ai deceniilor următoare. Aşa că voi spune, succint, în ce m-aş implica eu, membru al Partidului Părinţilor, dacă aş fi lider de sindicat sau ministrul Educaţiei şi Cercetării sau dascăl într-una din instituţiile şcolii româneşti. În primul rând, în ridicarea calităţii învăţământului şi cercetării ştiinţifice - pentru a nu finanţa un uriaş corp social cu rezultate, s-o recunoaştem, modeste, în ambele sale "sertare", adică învăţământ şi cercetare. Iar asta se face nu prin înfiinţarea a nu ştiu câte comisii, cu membri plătiţi cu salarii mari, ci pur şi simplu prin legarea efectivă a învăţământului superior de cercetare, prin funcţionarea - prin lege - a facultăţilor cu institute, centre şi laboratoare de cercetare, prin obligarea tuturor universitarilor de a lucra efectiv la inovare, invenţie, descoperire dar şi a firavei lumi a cercetătorilor de a intra în sălile de seminar şi laboratoarele universităţilor. Cu o privire atentă asupra "produselor" liceelor, adică semnalând universităţile de unde vin absolvenţi de calitate şi de unde nu; cu clasamente, topuri, pentru stabilimente (şi profesori) de valoare şi planuri de eficientizare şi, eventual, redresare a liceelor care, clar, nu funcţionează la parametrii medii europeni. Transformarea universităţilor în societăţi de acţiuni - mă repet, dar merită să o fac - ar umple foarte repede acest deziderat, administraţia locală şi Partidul Părinţilor creând presiunea necesară pentru ca sistemul să se schimbe. Dar ca sistemul să se transforme, mai marii Educaţiei şi liderii de sindicat trebuie să reuşească să pună în lege retribuţia diferenţiată a profesorului şi învăţătorului. Acum, cu autonomia şcolară pe cale să se instaureze, adică cu primăriile şi Consiliile locale având mai multă greutate în viaţa şcolii, este cazul ca Legiuitorul să hotărască cum, având aceeaşi vechime, extraordinarul profesor sau învăţător X poate lua de 5-10 ori mai mare salariu decât comodul său coleg Y, pentru că, în timp ce primul şi-a trimis elevii la concursurile olimpiadelor şcolare, pe băncile facultăţii sau pur şi simplu şi-a adus la şcoală toţi copiii cartierului mărginaş în care lucrează, celălalt şi-a făcut doar cele 18 ore obligatorii şi a plecat, comod, acasă, neinteresat nici de corul sau fanfara şcolii, de echipele sportive înscrise în campionatele de elevi, nici de cenaclul literar, echipa de teatru, clubul de astronomie, arheologie, reviste sau postul de radio-tv al şcolii. Aici să-şi arate sindicatele muşchii, aici să se intervină pentru ca, recompensându-l pe dascălul meritoriu, să creăm adevărata concurenţă, în această placidă lume a şcolii. Nu mai vorbesc de această splendidă idee, a campusurilor şcolare - ar fi principalele furnizoare de învăţământ de calitate, prin simplul motiv că angajarea corpului didactic s-ar face în funcţie de performanţele dascălilor, că după ore copiii şi-ar putea face lecţiile asistaţi de profesorii campusului, că sala de sport şi clubul şcolii ar permite activităţi extraşcolare de valoare etc. etc. Punctul 3: masa de prânz a elevului român. Cu o cheltuială de aproximativ 100 milioane euro anual (o sumă mică pentru o ţară ca România, care şi-a permis - cu aprobarea Parlamentului, vă amintesc - să cheltuiască 250.000.000 euro pentru achiziţionarea a două nave maritime de război, second hand, fireşte - dar şi dacă erau first hand, cu cine facem noi război pe mare, cu bulgarii?, cu turcii?, cu ucrainienii? poate cu ruşii?) îmbunătăţim pur şi simplu sănătatea naţională, creem asociativitate (ceea ce, global, întregii populaţii a ţării, ne lipseşte) şi... îl ţinem pe elevul român încă două ore în şcoală, la diverse activităţi culturale (audiţie radio, vizionare documentare video, cenaclu sau club, jocuri logice etc) sau îl ajutăm să-şi facă - mai bine - lecţiile pentru a doua zi.