Am să amân pentru săptămâna viitoare "bârfa" asupra unui moment recent de istorie modernă care merită aplauze - politicienii Uniunii Europene au decis să înceapă negocierile de aderare cu Turcia - şi am să plonjez în trecutul apropiat, la un eveniment al istoriei moderne, pe care l-am trăit acum 16 ani, dar ale cărui efecte le mai simt şi acum, ca oricare alt român. Este vorba de Piaţa Universităţii a anului 1990, strania, periculoasa şi, de fapt, abjecta întâmplare care a trimis România, pentru mulţi ani, într-un fel de ghetou al Europei acelor zile. Fenomenului i-am fost martor, vorbesc deci în cunoştinţă de cauză. Decorul: căzuse Zidul Berlinului; Nicolae şi Elena Ceauşescu fuseseră condamnaţi şi executaţi; Partidul Comunist Român dispăruse de pe faţa Pământului, alături de alte "partide-fraţi"; primul Parlament embrionar, faimosul CPUN, votase Legea Alegerilor; în consecinţă România trăise, în mai 1990, un moment excepţional în viaţa ei, primele alegeri libere şi oneste din istoria mioritică; Ion Iliescu fusese văzut ca un salvator al României din haosul postrevoluţionar de către 85% din populaţia ţării şi, deci, impus, pe cale civică şi paşnică, drept preşedinte al Republicii Române; iar formaţia politică născută din Revoluţie şi spectacolele televizate ale CPUN-ului obţin un zdrobitor 66%, trimiţând în Parlament şi Guvern nu foşti activişti ai PCR, UTC, UASCR - cum avea să se întâmple în 2001-2004 (dar şi, consistent, în 1996-2000) - ci oameni care, în valurile vremii deschiseseră ochii, ridicaseră capul şi îşi câştigaseră dreptul lor la cuvânt. Dar presiunea creată de zilele lui Decembrie 1989 nu fusese cu totul purjată; apărute din neant, partidele aşa-zis istorice au făcut loc pentru cei întârziaţi la bătăliile politice. Radioul, Televiziunea şi presa conduceau balul, cu zarvă şi audienţă mare şi, fireşte, cultivau scandalul. Veniţi din Apus, moştenitorii unor "blazoane" politice interbelice (fostul Rege apăruse şi el) voiau şi ei partea lor din prada politică şi economică - şi ei ştiau (sau credeau că ştiu) cum să şi-o obţină. Militarii - Armata, Securitatea, Miliţia transformată în Poliţie - şi-au descoperit drept la cuvânt şi... la indisciplină. Cea mai importantă grupare, cea cu adevărat născătoare a scandalului ce a urmat a fost însă cea a frustraţilor politici, a laşilor din presa vremii şi... a activiştilor comunişti, reciclaţi în liberali şi ţărănişti democraţi. Ce a urmat? Imbecilitatea autorităţilor a permis aglomerarea inflamabilă din Piaţa în care mieii Revoluţiei fuseseră sacrificaţi, cu puţină vreme în urmă. Oribile echipe ale "societăţii civile" au fost puse să alimenteze grupe şi grupuscule de, de fapt, revoltaţi împotriva democraţiei. S-a deschis balconul de la Universitate şi o pleiadă de veleitari (vezi mai sus) a cerut sus şi tare dreptul la o lovitură de stat. TVR, Radioul şi presa prezintă fenomenul şi, ca urmare, întreaga ţară se înspăimântă de haosul şi violenţa în care poate cădea societatea românească. Pleacă spre Bucureşti minerii, nechemaţi de nimeni, reacţie aproape spontană, ei fiind convinşi că toată lumea doreşte restabilirea ordinii în Capitală, deci ei împlinesc o funcţie socială, aceea de stabilizator. Au urmat zilele de violenţă din iunie 1990, larg mediatizate în întreaga lume, prin chiar grija misterioşilor organizatori ai acestei potlogării politice, care, în timp, a căpătat aura romantică a revoluţiei democratice. Şi a adus României, cum bine ştim, prejudicii, ratarea intrării în UE, în aceeaşi echipă cu grupul Ungaria-Cehia-Slovacia-Polonia-Ţările Balcanice este doar una dintre consecinţe. De ce scriu aceste rânduri? Pentru că, repet, am simţit pe pielea mea aceste momente de adevărată incitare la război civil, din partea unor indivizi lipsiţi de orice scrupule, hotărâţi să profite de haos şi să înfulece din trupul ţării. Iar eu vreau pace şi linişte - asta voiam şi atunci, la doar câteva luni de la cei 1100 de morţi ai Revoluţiei din Decembrie. Şi pentru că vreau restabilirea adevărului, dar a tuturor adevărurilor despre Piaţa Universităţii. Adică: vreau să ştiu cine a proiectat, organizat şi condus această abjectă antidemocratică "Piaţă" din mai-iunie 1990; cine - şi de unde - a dat banii, căci sume imense s-au cheltuit acolo; cine a condus grupele de huligani care au atacat Poliţia Capitalei şi Televiziunea Română; cine au fost cei care, apoi, au tăvălit, în lume, imaginea ţării mele?