AJOFM Bihor informează angajatorii de pe raza județului Bihor că au fost publicate reglementările legale, pentru aprobarea procedurii de încadrare în muncă a cetăţenilor ucraineni care provin din zona de conflict armat din Ucraina.

Astfel, au fost publicate OUG 20/2022 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri de sprijin și asistență umanitară respectiv, Ordinul MMSS 301/2022 pentru aprobarea Procedurii de încadrare în muncă a cetățenilor ucraineni care provin din zona de conflict armat din Ucraina.

În acest sens, AJOFM Bihor roagă angajatorii să comunice atât prin intermediul platformei SEMM, cât și prin e-mail la adresa ajofm.bh@anofm.gov.ro, disponibilitatea de a încadra în muncă acești cetățeni.

„Comunicarea dumneavoastră ne va fi utilă în scopul simplificării procesului de mediere a cetățenilor ucraineni”, au transmis reprezentanţii instituţiei. Tot în acest scop, AJOFM Bihor va publica locurile de muncă vacante atât în limba română, cât și în limba engleză.
Cetăţenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul României nu au nevoie de aviz de angajare pentru o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic.  Pentru a beneficia de toate serviciile şi măsurile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările şi completările ulterioare, pe parcursul celor nouă luni, cetăţenii ucraineni pot cere acordarea statutului de refugiat. 

După ce obţin forme de protecţie internaţională, aceştia se pot înregistra în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă. Dacă se înscriu în evidenţele AJOFM-urilor, refugiaţii pot primit ajutor gratuit în punerea în legătură cu angajatorii, pot fi consiliaţi din punct de vedere profesional, pot beneficia de formare profesională evaluare şi recunoaşterea competenţelor profesionale obţinute în sistem nonformal şi informal şi altele.