Apa din ştranduri, verificată de inspectorii DSP
Direcţia de Sănătate Publică Bihor a demarat, zilele trecute, acţiuni de control în toate localităţile din judeţ unde sunt ştranduri cu apă geotermală, fiind verificate condiţiile igienico-sanitare din aceste unităţi. Echipajele medicale de la Departamentul de Control în Sănătate au prelevat 94 de probe în vederea efectuării analizelor, iar în urma rezultatelor, 15 bazine au fost golite de urgenţă, spălate şi dezinfectate.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitare, pe lângă ştrandurile cu apă geotermală din municipiu, bihorenii se pot răcori şi în cele din localităţile Băile Felix, 1 Mai, Beiuş, Salonta, Marghita, Aleşd, Săcueni, Tămăşeu, Chişlaz, Sarcău, Sânnicolau de Munte şi Mădăras. Pe lângă acestea, doritorii au posibilitatea să viziteze şi bazinele de înot cu apă potabilă din Oradea, în incinta Ştrandului Municipal, din Băile Felix şi 1 Mai. Până în prezent, Departamentul de Control în Sănătate, din cadrul DSP, a prelevat 94 de probe de apă, cu scopul efectuării analizelor fizico-chimice şi microbiologice. Specialiştii spun că, în timpul scăldatului, se pot dezvolta micoze, apa favorizând apariţia petelor albe pe piele. De asemenea, microorganismele aflate în apele dulci de la piscină sau ştrand pot provoca o serie de boli infecţioase. Cele mai răspândite sunt infecţiile căilor respiratorii, ale ochilor, urechilor sau afecţiuni cutanate. În urma verificării rezultatelor analizelor, reprezentanţii DSP au dispus golirea imediată, spălarea şi dezinfecţia bazinelor, precum şi utilizarea de substanţe dezinfectante avizate de Ministerul Sănătăţii. După efectuarea acestor operaţiuni, se va repeta prelevarea unor noi probe, de apă, pentru analize de laborator, urmând ca, ulterior, medicii să stabilească măsurile necesare. Direcţia Sanitară atrage atenţia asupra câtorva reguli, precum efectuarea duşului înainte de fiecare intrare în bazin, dar şi după îmbăiere, respectiv utilizarea bazinelor de picioare înaintea intrării în apă. De asemenea, este interzisă intrarea în bazinele de înot a persoanelor cu afecţiuni dermatologice, a mucoaselor şi unghiilor.
Cât despre prevenirea accidentelor, specialiştii spun că evenimentele neplăcute se pot evita prin atenţia sporită la adâncimea apei, mai ales pentru copii, supravegherea acestora de către părinţi şi organizarea unei unităţi pentru acordarea primului ajutor medical.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.