Administraţia Imobiliară Oradea va înainta Consiliului Local, ce se reuneşte în şedinţă ordinară vineri, 27 ianuarie, o serie de măsuri cu caracter financiar, care vizează reabilitarea faţadei imobilului situat pe str. Independenţei nr. 3.

Proprietarul imobilului este Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului. Având în vedere starea avansată de degradare a imobilului (necesită reparaţii pe toată suprafaţă, jgheaburile şi burlanele prezintă numeroase probleme de îmbinare, tencuiala este în stare degradată), dar şi prevederile Legii 273/2006 privind finanţele publice locale, documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor noi, a căror finanţare se asigură din bugetul local, Administraţia Imobiliară solicită aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea faţadei, lucrare a cărei valoare este estimată la 126.605,39 lei (fără TVA), cu o durată de realizare de 4 luni. Finanţarea investiţiei se va face din bugetul Administraţiei Imobiliare Oradea (AIO) destinat reabilitării clădirilor;
În cazul în care imobilul ar fi înstrăinat în perioada de recuperare a investiţiei, proprietarul va trebui să restituie municipalităţii valoarea nerecuperată, în termen de 15 zile de la întocmirea actului de înstrăinare.