Membrii organizației Photo China Network Online din Zuhai a donat 400 de măşti pentru partenerii lor din Oradea, Baia Mare şi Bucureşti.

Artiştii organizației chineze partenere a Asociației Euro Foto Art Oradea, după ce au aflat care este situația din România a epidemiei de coronavirus, și-au surprins prietenii fotografi din Oradea, Baia Mare și București cu un cadou: 400 de măști de protecție.
„Zicala populară Prietenul la nevoie se cunoaște s-a adeverit în această situație deosebită în care ne aflăm cu toții. După ce membrii și prietenii Photo China Network Online din Zhuhai (Organizație parteneră a Asociației Internaționale Euro Foto Art au aflat că și în România s-a răspândit pandemia de coronavirus s-au gândit să vină în ajutorul prietenilor lor din țara noastră”, se arată în comunicatul emis de Euro Foto Art. Artiștii fotografi au cumpărat și au expediat prin curierat rapid pentru prietenii lor români: artiștii fotografi Ștefan Tóth, președintele asociației Euro Foto Art, Sorin Tabacu, consilierul organizației, Constantin Lupu membru onoare din București și lui Tudorel Ilie din Baia Mare, 400 de măști de protecție. Cei care au inițiat și au contribuit financiar  la procurarea și expedierea lor în România sunt artiștii fotografi chinezi din Beijing, Sanghai și Zhuhai: Rongzhao Li, Haibo Chi, Ruisheng Zhu, Weilu Chen, președintele China Photo Netwrok Online din Zhuhai (China), Hui Zhang, Guodong Shen, Dan Chen secretara China Photo Netwrok Online din Zhuhai (China), Zeling Wu, Xi Zhu și Fanjing Lu. Măștile au fost preluate ieri, 27 aprilie 2020 de către artisul fotograf Ștefan Tóth, care a ținut să mulțumească public colegilor din China pentru gestul lor.