Asociaţia Proprietarilor de Păduri are o nouă conducere
Bihorenii înstăriţi care au în proprietate terenuri exploatabile au acum o nouă conducere. În urma şedinţei desfăşurate la Prefectură în data de 6 august, membrii Asociaţiei Proprietarilor de Păduri, Păşuni şi Terenuri Agricole din Bihor şi-au stabilit structura şi componenţa organelor de conducere, la eveniment fiind prezenţi preşedintele asociaţiei naţionale de proprietari, economistul Liviu Sabău, şi subprefectul de Bihor Silviu Odobasianu.
Astfel, noul preşedinte al Asociaţiei şi al consiliului de administraţie din judeţ este Alexandru Cipleu, în timp ce Sandor Olah, Gheorghe Dragoş şi Vasile Berghian au fost numiţi vicepreşedinţi. Din consiliul de administraţie mai fac parte: jr. Dumitru Bochiş, prof. Dumitru Matei, Aurel Urs, Gheorghe Ionici şi Viorel Olteanu. Pe postul de preşedinte al comitetului director a fost numit Teodor Cadar, iar ca membri ai aceluiaşi comitet au fost numiţi Florin Ciuraru - pentru zona Oradea, Viorel Ungur - pentru Aleşd, Iosif Jarca - în Marghita, Aurel Coste - în Beiuş şi Nicolaie Clain - pentru zonele Ştei, Vaşcău şi Beiuş. Noua comisie de cenzori din cadrul Asociaţiei Proprietarilor de Păduri, Păşuni şi Terenuri Agricole din Bihor este formată din Voichiţa Mihăieş, Ioan Groza, Sabina Bica, Barna Lucacs şi Petru Bica.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.