Vineri, 13 decembrie, de la ora 18.00,  la Filarmonica de Stat Oradea, va avea loc o seară caritabilă, toate fondurile strânse în urma vânzării biletelor la acest eveniment urmând a fi donate Asociației SOS Autism Bihor.

„Pe scena Filarmonicii vor evolua voci extraordinare, oameni modești, cu suflete calde și pline de dorința de a oferi auditoriului o armonie de sunete și vibrații”, anunță Simona Zlibuț, președinta Asociației SOS Autism Bihor.

Colindele tradiționale românești vor fi interpretate de cunoscuta interpretă de muzică populară Veta Biriș, invitata specială a serii, care va fi acompaniată, la clape, de Nicu Paul Moldovan și de Cătălin Jurca, la saxofon. Alături de Veta Biriș, vor mai colinda Alexandru Mihai Carțiș, Andreea Chișe, Dana Jurjuț și Teodora Șandru.

„Sumele de bani obținute în urma vânzării biletelor vor fi donate Asociației SOS Autism Bihor”, menționează Simona Zlibuț.

Potrivit acesteia, spectacolul se va desfășura cu casa închisă, întrucât toate biletele puse în vânzare s-au epuizat odată cu promovarea evenimentului în mediul online.