Asociaţiile Caritas, dispuse să contrubuie la diminuarea sărăciei
Uniunea Europeană a dedicat anul 2010 combaterii sărăciei şi excluziunii sociale, promovând în acest sens o campanie de conştientizare la nivel european. Sub sloganul "Stop sărăciei acum!", campania vizează plasarea luptei împotriva sărăciei, care afectează direct un european din şase, în centrul atenţiei tuturor cetăţenilor.
În acest an, în paralel cu activitatea lor de zi cu zi, organizaţiile Caritas din Europa se mobilizează pentru a profita de această oportunitate valoroasă şi pentru a aminti datoria morală ca fiecare dintre noi să fie responsabil pentru celălalt, mai ales pentru cel slab şi sărac. Părintele Papa Benedict al XVI-lea a acceptat invitaţia Cardinalului vicar al Romei de a vizita duminică, 14 februarie, câteva lucrări ale Caritasului din Roma. În semnul acestei comuniuni sunt invitaţi toţi confraţii în Episcopatul european să întâlnească în mod ideal săracii Europei, îngenunchind în faţa lor şi astfel să dea un exemplu tuturor. Având în vedere faptul că episcopii catolici din România vor participa la vizita Ad limina, la Roma, în perioada 7-14 februarie, s-a propus, pentru fiecare eparhie în parte, ca vizita episcopului locului să se facă la o dată diferită de 14 februarie, dar în comuniune cu Sfântul Părinte. Astfel, în Eparhia de Oradea, Preasfinţia Sa Virgil Bercea a vizitat lucrările Caritas Eparhial Oradea, în cursul zilei de ieri. Primul popas al acestuia a fost la Casa Frenţiu din Parcul Olosig, după care a urmat o vizită la terenul unde se va construi cantina socială. Programul episcopului a continuat cu o vizită la croitoria Asociaţiei Caritas Eparhial, apoi la Centrul de îngrijire la domiciliu. Cu această ocazie au fost distribuit haine beneficiarilor Asociaţiei, a urmat servirea mesei beneficiarilor, iar la final a avut loc o întâlnire cu angajaţii Caritas. "PS Sa Virgil Bercea ne-a încurajat să continuăm cu acţiunile de voluntariat, cu atât mai mult cu cât ajutorul nostru nu va rămâne nerăsplătit", ne-a declarat Adela Ghiţulescu, director executiv al Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.