Atenţie la actele de identitate - Bihorenii, aşteptaţi să intre în legalitate
În scopul asigurării condiţiilor necesare desfăşurării în condiţii optime a proceselor electorale din 10 iunie a.c., Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a Judeţului Bihor invită cetăţenii cu domiciliul pe raza judeţului Bihor să intre în legalitate cu actele de identitate.
Pentru eliberarea reşedinţei, persoana fizică poate solicita înscrierea unei noi menţiuni de stabilire a reşedinţei la expirarea termenului pentru care s-a eliberat (care nu poate fi mai mare de un an), menţiune care are valabilitate pe timpul cât persoana locuieşte efectiv la adresa declarată ca reşedinţă. Documente necesare: cererea pentru înscrierea în actul de identitate a menţiunii privind stabilirea reşedinţei; actul de identitate al solicitantului; documentul cu care se face dovada adresei de reşedinţă, original şi copie; taxa extrajudiciară de timbru; actul de identitate al găzduitorului şi prezenţa acestuia la sediul serviciului local de evidenţă pentru a-şi da consimţămîntul de luare în spaţiu al solicitantului. Toate informaţiile necesare în vederea obţinerii actului de identitate se pot solicita la sediile serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor care arondează locul de domiciliu al persoanei fizice interesate. În scopul rezolvării în mod operativ a tuturor solicitărilor privind eliberarea actelor de identitate ale persoanelor din judeţ cu drept de vot, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Bihor şi Serviciile Locale de Evidenţă va adapta programul de lucru astfel: program extins în săptămâna premergătoare alegerilor - în data de 09.06.2012, program de la orele 08.00-16.00; în data de 10.06.2012, program de la orele 08.00-21.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.