Atenţie, părinţi: a venit vacanţa!
Zi de zi în jurul nostru se petrec fapte care ne înspăimântă, dar parcă tristeţea este mult mai mare atunci când victimele sunt copii. Pe perioada vacanţei de vară, riscul incidentelor nefericite creşte. Părinţii trebuie să discute cu copiii lor şi să îi înveţe cum să reacţioneze în diferite situaţii.
Cei mici ar fi indicat să cunoască numărul de telefon al părinţilor, numele lor întreg, adresa de domiciliu, informaţii utile în cazul în care se rătăcesc. De asemenea spaţiul virtual este locul unde copiii pot să dea informaţii şi fotografii unor persoane necunoscute, iar acest lucru poate avea urmări neplăcute, numărul cazurilor de răpiri sau pedofilie fiind în creştere în ultimul timp, influenţat şi de lansarea reţelelor de socializare.
Pentru a avea şi dumneavoastră, stimaţi părinţi, o vară liniştită asiguraţi-vă întâi de starea copilului şi de locul de joacă pe care îl frecventează şi pe cât posibil nu îl lăsaţi nesupravegheat pentru o perioada mare de timp.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.