Clubul Femeilor Social-Democrate (CFSD) Bihor organizează în acest an prima ediţie e evenimentului "Inimă de mamă", o continuare a campaniei "Mă creşte singură", organizată în ultimii cinci ani de Asociaţia Pro Valoare şi Lotus Center. Scopul campaniei este de a ajuta mamele care îşi cresc singure copiii, prin oferirea unui cadou sub formă de voucher de cumpărături în prag de mărţişor.

Mămicile care doresc să se înscrie în această campanie trebuie să aibă domiciliul în judeţul Bihor şi să pregătească un dosar care să conţină o copie a buletinului sau a cărţii de identitate, copia certificatului de naştere a copiilor, dintre care unul să aibă vârsta maximă de 14 ani împliniţi, adeverinţa înscrierii copilului (copiilor) într-o creşă sau grădiniţă, dar şi un act care să dovedească starea civilă a mămicii (necăsătorită, divorţată sau văduvă). Pentru cazurile în care copilul are probleme de sănătate vor fi ataşate acte doveditoare. Vor fi încurajate mamele copiilor care au rezultate şcolare sau extraşcolare deosebite şi pot dovedi acest lucru prin xerocopii ale diplomelor obţinute. "Înscrierea în campanie are loc în perioada 9-20 februarie a.c., în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 10.00-13.00, la cabinetul parlamentar al dnei deputat Sonia Drăghici, situat în Oradea, Bdul Dimitrie Cantemir, nr. 82 (lângă Oficiul Poştal nr. 10)", a precizat, ieri, Lilla Debelka, preşedintele CFSD Bihor, în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat şi cele două vicepreşedinte ale clubului, Erica Mang şi Sonia Drăghici. Strângerea de fonduri se va desfăşura în cadul unui Bal de caritate, ce va avea loc sâmbătă, 28 februarie, de la ora 19.00, la restaurantul hotelului Internaţional din Băile Felix. Printre participanţii la eveniment se numără ministrul Muncii, Rovana Plumb, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Marian Pop, europarlamentarii Viorica Dăncilă, Emilian Pavel şi Claudia Ţapardel, secretarul de stat Maria Lazăr şi alţi europarlamentari, deputaţi, secretari de stat, primari, oameni de afaceri şi alte personalităţi din Bihor. "Ne străduim să strângem o sumă cât mai mare, motiv pentru care fiecare membră aduce de acasă cel puţin cinci obiecte pentru a fi scoase la licitaţie. Toate fondurile obţinute în urma vânzării de bilete, a donaţiilor şi licitaţiilor vor ajunge la aceste mame care au nevoie, de aceea le mulţumim tuturor celor care ne sprijină în acest demers", a declarat deputatul Sonia Drăghici. Orice persoană care doreşte să sprijine această acţiune este invitată să cumpere un bilet, care costă 250 lei, să doneze bani sau obiecte de valoare culturală sau personală pentru licitaţie, la adresa menţionată mai sus. În cei cinci ani în care campania a fost organizată de Asociaţia Pro Valoare, au fost ajutate 1.200 de mame, ele primind vouchere de cumpărături în valoare de 250-300 lei/mamă.