Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, mai multe activităţi cu genericul "Oradea în mişcare" pentru promovarea vieţii sănătoase şi a mişcării în Oradea. Acţiunea a avut loc în cadrul Săptămânii Voluntariatului.

"Cei interesaţi s-au putut înscrie ca voluntari la a doua ediţie Oradea City Running Day la standul amplasat pe Corso. Au fost recrutaţi 20 de voluntari, care vor ajuta la a doua ediţie a evenimentului. În incinta Lotus Mall din Oradea a avut loc un flashmob. Au participat în jur de 45 de voluntari, copii, tineri şi doritori de a promova sportul în Oradea. Acţiunile au putut avea loc cu sprijinul Primăriei municipiului Oradea", ne-a spus Deme-Molnar Jozsef, organizator. La prima ediţie Oradea City Running Day 111 voluntari au contribuit la organizarea şi buna desfăşurare a evenimentului, aceştia asigurând traseul, punctele de revitalizare, zona de race-center. A doua ediţie Oradea City Running Day va avea loc pe 16 septembrie a.c. Înscrierile se fac online pe site-ul evenimentului www.oradeacityrunningday.ro. Alergătorii se pot înscrie la urmatoarele curse: semimaraton (21 km), semimaraton ştafetă în 2 (2 X 10,5 km), semimaraton ştafetă în 4 (4 X 5,25 km), cursa populară - 4,5 km, cursa copiilor (1 km) şi campionatul naţional de semimaraton (21 km). Organizatorul evenimentului, Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor se aşteaptă la un număr mult mai mare de participanţi, concursul fiind inclus în calendarul competiţional 2012 al Federaţiei Europene de Atletism. Partenerii evenimentului sunt: Federaţia Română de Atletism, Primăria municipiului Oradea şi Centrul Unic de Voluntariat Comunitar din Oradea. Mai multe detalii găsiţi pe: www.oradeacityrunningday.ro sau pe www.facebook.com/oradeacity.runningday.