Problemele şi cauzele autismului sunt dezbătute la Oradea, pe parcursul a două zile, de către medici specialişti, medici de familie, profesori, psihologi, psihopedagogi şi educatori.

 

Asociaţia S.O.S Autism, în colaborare cu Administraţia Socială Comunitară Oradea, Fundaţia VZW, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, a organizat ieri primele întâlniri din cadrul seminarului intitulat "Autismul - mit şi realitate". Cu această ocazie cei prezenţi au aflat cât de importantă este depistarea timpurie a copiilor care suferă de această tulburare şi care sunt posibilităţile de recuperare. La întâlnire a fost prezent şi un profesor din Belgia, dr. Herbert Roeyers de la Facultatea de Psihologie şi Pedagogie din Gent, care a vorbit despre cum ar arăta o echipă de specialişti care să diagnostizeze copiii care se nasc cu această tulburare. Andreea Vădineanu, care a urmat un curs de formare cu o durată de trei luni în Belgia, a vorbit despre ADOS, o metodă de evaluare prin joc ce poate fi folosită şi la adulţi. În cadrul Asociaţiei S.O.S. Autism sunt înregistrate 44 de persoane din 42 de familii, însă numărul acestora la nivel judeţean este mult mai mare. Eforturile mari în vederea recuperării pe care membrii Asociaţiei, alături de părinţi şi specialişti, le depun zi de zi nu rămân fără rezultate. Un exemplu poate fi cel al unui băiat de doi ani care de un an frecventează grădiniţa de lucru şi cu sprijinul specialiştilor a început să comunice. Cu cât această tulburare este descoperită mai devreme cu atât şansele de recuperare sunt mai ridicate, însă, din păcate, niciodată nu vor fi de 100%. Persoanele autiste nu vor înţelege niciodată sentimentele, glumele, problemele sociale, tot ce învaţă fiind doar mecanic. "Intervenţia timpurie poate accelera dezvoltarea generală a copiilor, le poate îmbunătăţi comportamentul, iar rezultatele funcţionale de lungă durată sunt mult mai bune", ne-a declarat Gabriela Bacsadi, preşedinta Asociaţiei S.O.S Autism. În cursul zilei de azi, seminarul continuă cu dezbaterea perspectivelor integrării persoanelor cu tulburări din spectrul autist în mediul educaţional şi profesional.