În cursul zilei de miercuri, vana tur din magistrală a racordului termic primar la PT 611 s-a blocat pe o poziţie intermediară, astfel încât la acest punct termic nu se poate asigura debitul de agent termic primar necesar pentru prepararea agentului termic la încălzire şi a apei calde de consum la parametrii  ceruţi. Cu toate eforturile depuse până miercuri seara, în condiţii extrem de dificile, nu s-a reuşit deblocarea vanei. În această situaţie s-a luat decizia de a se opri apa caldă de consum de la acest punct termic, întreaga energie termică fiind direcţionată pentru prepararea agentului termic la încălzire. Sunt afectaţi de această problemă consumatorii din blocurile situate pe B-dul Dacia (între str. C. Negruzzi şi B-dul Decebal), B-dul Decebal (între Dacia şi str. Doina), str. Doina (parţial, dinspre Decebal până la intersecţia cu str. N. Bălcescu), str. N. Bălcescu, str.  Negruzzi şi str. C-tin Brâncuşi (între str. N. Bălcescu şi str. Negruzzi). În cursul zilei de ieri se reiau încercările de deblocare a vanei, în paralel cu găsirea altor soluţii (montarea unei pompe suplimentare în punctul termic) prin care să se mărească debitul de agent termic primar în punctul termic, până când vor fi condiţii de lucru la magistrală pentru înlocuirea acestei vane.