Avocatul Poporului - în slujba cetăţeanului - Bilanţ la şapte ani "graşi"
Se împlinesc şapte ani de la înfiinţarea Biroului Teritorial Oradea al Instituţiei Avocatul Poporului. În această perioadă, peste 5.300 de persoane fizice s-au prezentat în audienţă, fiind soluţionate sute de petiţii şi recepţionate sute de apeluri telefonice.
Cea mai mare parte dintre reclamaţii provin de la cetăţeni din cele două judeţe care intră în aria de competenţă a Biroului Teritorial Oradea: Bihor şi Satu Mare. O mai mică parte dintre ele provin, însă, şi de la cetăţeni români din străinătate. Problemele invocate sunt diverse, o parte dintre acestea fiind de competenţa instituţiei Avocatul Poporului, altă parte, nu. "Pentru problemele cu care este sesizat Biroul Teritorial Oradea şi care intră în competenţa acestuia, se deschid dosare şi se fac demersuri pentru soluţionarea celor invocate de petenţi. Pentru celelalte probleme, persoanele în cauză sunt îndrumate să se adreseze instituţiilor care sunt în măsură să le rezolve problemele", ne-a precizat Alina Olah-Avram, expert coordonator. Aceasta a adăugat că multe dintre situaţiile invocate de petenţi se referă la actele autorităţii judecătoreşti, probleme care nu sunt de competenţa instituţiei Avocatul Poporului. Alteori petenţii reclamă persoane fizice sau juridice de drept privat, care de asemenea nu intră în aria de competenţă a acestei instituţii. Potrivit legislaţiei în vigoare, se poate adresa instituţiei Avocatul Poporului orice persoana fizică care se consideră lezată într-un drept al său de către o autoritate publică, cu excepţia autorităţii judecătoreşti. Petiţia trebuie să cuprindă informaţii complete referitor la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu); drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzâierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la cerere se anexeaza actele doveditoare (în copie). Cererea poate fi depusă personal, prin poşta clasică sau cea electronică. Nu fac obiectul activităţii instituţiei Avocatul Poporului şi vor fi respinse fără motivare cererile privind actele emise de Camera Deputaţilor, de Senat sau de Parlament, actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor, ale preşedintelui României şi ale Guvernului, precum şi ale Curţii Constituţionale, ale preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti. De asemenea, Avocatul Poporului nu poate reprezenta petiţionarii în justiţie. Avocatul Poporului contribuie doar la soluţionarea conflictelor dintre persoanele fizice şi autorităţile administraţiei publice, pe cale amiabilă, prin mediere şi dialog. Sediul Biroului Teritorial Oradea este pe str. Mihai Eminescu nr. 2, iar programul de audienţe este de luni până joi, de la 9.00 la 16.00, iar vineri de la 9.00 la 12.00. Pentri informaţii suplimentare puteţi suna la numărul de telefon 0259/440.535 sau puteţi scrie la adresa de e-mail: avpbihor@avp.ro.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.