Bani mai puţini pentru ajutorul de şomaj
În perioada 23-26 ianuarie a.c, la Sibiu, a avut loc întâlnirea directorilor executivi ai Agenţiilor Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă cu privire la analiza rezultatelor obţinute în anul 2007 şi proiectele care se vor derula pe parcursul anului 2008.
Dacă în anul 2007 Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor s-a putut bucura de suficienţi bani pentru subvenţii şi cursuri de pregătire a şomerilor, nu acelaşi lucru s-a întâmplat în acest an. La nivelul anului 2008, obiectivele prioritare pentru AJOFM Bihor sunt încadrarea unui număr cât mai mare de persoane pe piaţa muncii, diminuarea şomajului de lungă durată, sprijinirea ocupării persoanelor defavorizate, dar şi stimularea formării profesionale. Programul de Ocupare pentru anul 2008 comparativ cu cel din 2008 are o creştere de 14% în ceea ce priveşte numărul de persoane ocupate prin activităţi de mediere, consiliere şi formare profesională. Programul 140 este destinat mediului rural, fiind cuprinse localităţile Popeşti şi Roşia, cu un total de 70 locuri de muncă, programul 150 este pentru localităţile Săcueni, Aleşd, Valea lui Mihai şi Tileagd, cu un total de 65 locuri de muncă. Programul de ocupare pentru elevi şi studenţi prevede 200 locuri de muncă, dintre care 150 pentru elevi şi 50 pentru studenţi, în timp ce în planul pentru persoanele marginalizate social au fost încadrate 25 de persoane. Programul de Formare Profesională pe anul 2008 cuprinde 36 de cursuri, dintre care şase sunt de iniţiere, 27 - de calificare şi recalificare, iar trei - pentru perfecţionare. Chiar dacă AJOFM Bihor a obţinut 13.53 puncte din 14 posibile, primind calificativul "foarte bine", banii alocaţi şomajului şi cursurilor de pregătire şi perfecţionare a şomerilor au fost de 500.000, faţă de 850.000 lei anul trecut. "Este trist ceea ce se întâmplă privind gestionarea banilor. Cred că acest lucru se datorează în special fondurilor necheltuite pe parcursul anului trecut de către unele agenţii judeţene. Distribuţia de bani pe care am primit-o noi la nivelul judeţului este necorespunzătoare, deoarece există o neconcordanţă între finanţările primite şi planul de pregătire existent", a declarat Doru Drăghici, directorul AJOFM Bihor. Dacă anul trecut şomerii s-au putut bucura de subvenţii un an întreg, anul acesta ele vor fi acordate doar pe o perioadă de şase luni. "Nu am reuşit să obţinem punctajul maxim deoarece am avut două capitole unde realizările nu au fost de 100%, şi anume ajutorul pentru şomerii care mai au trei ani până la pensie, dar şi prima de încadrare pentru absolvenţi. În ambele cazuri, persoanele în cauză nu au fost bine informate şi nu au depus cereri", a ţinut să precizeze Daciana Nica, directorul al executiv AJOFM Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.