Consiliul Județean Bihor a aprobat, la propunerea președintelui Ilie Bolojan, alocarea unui sprijin financiar pentru susținerea activității Centrului Sf. Nectarie, construit de Fundația Mihai Neșu. Acest centru oferă terapii specializate copiilor cu dizabilități neuromotorii.

Concret, suma de 150.000 lei, reprezentând jumătate din fondurile alocate în acest an parohiilor ortodoxe din județ, va fi direcționată către Fundația Mihai Neșu. 
„Este o contribuție minimă pe care județul Bihor poate să o facă pentru acest centru. Se cuvine să mulțumesc Fundației Mihai Neșu, tuturor celor din mediul privat care au sprijinit această activitate prin donații și, de asemenea, să îi mulțumesc domnului Mihai Neșu, un om extraordinar care a arătat ce se poate realiza atunci când îți dedici energia pentru a face lucruri importante pentru oameni”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor. 
Fundația Mihai Neșu, înființată în 2011, și-a concentrat activitatea pe sprijinirea copiilor și tinerilor cu dizabilități neuromotorii, oferindu-le servicii de recuperare și suport. Centrul de recuperare Sf. Nectarie a fost inaugurat în această toamnă în localitatea Cihei. Datorită sprijinului oferit de donatori, costurile pentru familii sunt reduse semnificativ, acestea achitând doar 30% din valoarea tratamentelor. 
Consiliul Județean Bihor a alocat suma totală de 600.000 de lei pentru cultele religioase, distribuind fondurile în funcție de ponderea enoriașilor din județ. Astfel, comunitatea ortodoxă a primit 300.000 de lei, cultul reformat 96.000 de lei, comunitatea penticostală 48.000 de lei, cultul romano-catolic 48.000 lei, cultul baptist 24.000 de lei, iar cultul greco-catolic 15.000 de lei.