A fost aprobată suma de 1.487.943 lei, pentru decontarea cheltuielilor de investiţii şi reparaţii capitale pentru patru asociații din Bihor.  

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bihor informează că, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 2.765 / 2012 -  privind aprobarea Metodologiei de înregistrare şi evaluare a solicitărilor de finanţare a unor cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale pentru centrele de zi şi rezidenţiale din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, precum şi de decontare a finanţării, persoanele fizice sau persoanele juridice, furnizori de servicii sociale, acreditaţi în condiţiile legii, au solicitat finanţarea cheltuielilor de investiţii şi reparaţii capitale pentru centrele de zi şi rezidenţiale din bugetul Ministerului Muncii, si Solidarității Sociale.

Procedura de evaluare a solicitărilor şi de selecţionare a beneficiarilor s-a realizat în trei etape, după cum urmează: etapa I - Evaluare şi selecţionare iniţială. Aceasta a fost realizată la nivelul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială , şi a constat în verificarea documentaţiei depuse şi a încadrării sumelor solicitate în limitele prevăzute de prezenta metodologie; etapa a II-a - Evaluare de teren, realizată tot la nivelul AJPIS şi a constat în efectuarea investigaţiei de teren prin verificarea la faţa locului a celor declarate de solicitant, conform documentaţiei depuse; etapa a III-a - Evaluare şi selecţionare suplimentară. Aceasta s-a realizat la nivelul Ministerului Muncii, și Solidarității Sociale şi a constat în departajarea solicitărilor atunci când, după etapa I și II, solicitările selectate depăşesc bugetul alocat.

După parcurgerea celor trei etape, din totalul sumei de 1.778.298,50 lei, în conformitate cu prevederile Ordinului Minietrului Muncii și Solidarității Sociale nr. 2035/25.09.2023, a fost aprobată suma de 1.487.943 lei pentru decontarea cheltuielilor de investiţii şi reparaţii capitale pentru următoarele centre: Asociația Româno Germană Alsteldorf, Asociația Casa Nucet, Asociația de Asistență Socială „Episcop Nicolae Popovici” și Asociația Fileo.

După emiterea ordinului, conducerea AJPIS Bihor, în calitate de reprezentant al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, ca autoritate contactantă, împreună cu reprezentanții centrelor în calitate de contractor, a încheiat contractele de finanţare nerambursabilă.