În perioada 3-10 octombrie 2009, la Beiuş, voluntari, personalităţi din România şi din lume, figuri publice şi valori ale sportului romanesc se vor reuni sub "cupola" unui amplu eveniment de construcţie rapidă. Zece locuinţe vor fi ridicate în numai 5 zile pentru tineri adulţi, dezavantajaţi, care au crescut în orfelinatele de stat.

Lansarea evenimentului "Big Build" va avea loc pe 5 octombrie, Ziua Mondială a Habitatului, zi în care sunt aduse în atenţia publică problemele locative ale oamenilor din întreaga lume. Excelenţa Sa, Jan Sorensen, reprezentantul ONU în România, va lucra pe şantier alături de voluntari pentru ca cele 10 familii din cadrul proiectului să locuiască în condiţii decente. Domnul Sorensen va lansa cu această ocazie şi Raportul Dezvoltării Umane, elaborat de PNUD - Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, care, în acest an, are subtitlul "Depăşirea barierelor: Dezvoltarea umană şi mobilitatea". La Big Build se vor sărbători 15 ani de implicare a Habitat Irlanda de Nord în construirea de locuinţe, comunităţi şi speranţe în întreaga lume şi de strâns parteneriat şi sprijin acordat programului românesc până acum. Excelenţa sa Robin Barnett, Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, sprijină această iniţiativă şi va lucra alături de cei aproape 200 de voluntari nord-irlandezi pentru ca aproximativ 10 familii să poată locui în condiţii decente. Big Build ‘09 este un eveniment important al ţărilor europene afiliate organizaţiei Habitat for Humanity. Pentru a promova solidaritatea între ţările din Europa şi lupta împotriva locuinţelor sărăcăcioase, numeroase personalităţi din România şi Irlanda de Nord vor sprijni acest eveniment şi vor munci pe şantierul Habitat de la Beiuş. "Solidaritatea este unul din cele mai importante cuvinte. Ceea ce am regăsit întotdeauna când am fost împreună cu asociaţia Habitat a fost să redescoper cât de important este să fim solidari în ajutorul oferit semenilor. Dacă înţelegem acest lucru, oriunde am fi, vom găsi rostul acestor cuvinte: solidaritate, voluntariat!", a spus dl Laszlo Borbely, fost Ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor şi preşedintele Comisiei de Politică Externă a Camerei Deputaţilor.

La Beiuş vor mai fi prezenţi: Donald Haszczyn, vicepreşedinte pentru Europa şi Asia Centrală, HFH Internaţional, Kathleen Bader, membru în Comitetul Internaţional de Directori, HFH Internaţional, Ian Paisley Jr., politician - Irlanda de Nord, Paddy McIntyre, pre?edintele Housing Authority Irlanda de Nord, Declan O'Loan, politician - Irlanda de Nord, Emil Constantinescu, Sorina Plăcintă, Cristian Gaţu, Doina Melinte, Gabriela Szabo, Ruxandra Dragomir, Ilie Năstase, Monica Tatoiu sau Adrian Domocoş, primarul Beiuşului.