Dan Ardelean, inspectorul-coordonator al Pieţei Beiuş, a precizat la sfârşitul săptămânii trecute, că în anul 2011 piaţa a realizat profit. Beneficiul total a fost de 1,7 miliarde lei vechi, deci, pentru al treilea an consecutiv, Administraţia Pieţelor încheie pe plus.

Dintre realizările anului trecut, ing. Dan Ardelean, inspectorul-coordonator al Pieţei Beiuş, a amintit amenajarea unui spaţiu pentru comercializarea de păsări şi animale mici, mutarea rampei de gunoi, precum şi unele reparaţii, precum montarea a circa 200 de metri de jgheaburi. Cât priveşte obiectivele pentru anul în curs, interlocutorul nostru arăta că acoperişul pieţei agro-alimentare are o vechime de peste 15 ani şi că, în consecinţă, trebuie schimbat. Totodată, pentru a stopa pierderile, în acest an vor fi înlocuite reţelele de alimentare cu apă, atât la piaţa agro-alimentară, cât şi la obor. Când vremea o va permite, probabil în primăvară, vor fi montate noile chioşcuri, ce vor lua locul actualelor gherete din tablă de pe partea stângă a ieşirii din piaţă spre Aleea Moţilor. În anul 2011, gradul de ocupare a pieţei a fost aproape maxim, deoarece s-a insistat pe încheierea de contracte cu comercianţii, dar începutul acestui an este mai slab, criza afectând şi activitatea pieţei. Cu toate acestea, ing. Dan Ardelean speră că situaţia se va redresa în lunile următoare şi că gradul de ocupare a spaţiilor puse la dispoziţia micilor comercianţi va fi unul satisfăcător şi în 2012.

Referindu-se la marile proiecte de modernizare a pieţei agro-alimentare, Dan Ardelean a precizat că, în condiţiile în care nu există finanţare de la Guvern sau de la Consiliul Judeţean, singura condiţie pentru realizarea acestora - amenajarea unei hale destinate desfacerii cărnii şi ridicarea acoperişului pieţei la 4-5 metri, în vederea asigurării unei bune circulaţii a curenţilor de aer - este scrierea de proiecte de către personalul Primăriei, aşa cum s-a întâmplat şi cu noua hală de lactate.